Grecii din Constanța marchează 140 de ani de la revenirea Dobrogei la Patria Mamă: cuvântări și rememorări ale evenimentelor din 1878, la Biserica Greacă

În ziua de 23 Noiembrie 1878, Constanța a reintrat în posesiune românească. Astfel, conform ziarelor și publicațiilor de atunci, manifestările au fost ample și grandioase. Comunitatea Elenă Constanța a făcut o manifestație impunătoare dedicată fraților lor români, a ridicat în piața principală a orașului un frumos și impunător arc de triumf, toată populația orașului era pe străzile parcă neîncăpătoare, cu fanfare, cântece și marșuri de bucurie. La biserica grecească a avut loc un Te Deum la care au luat parte toate oficialitățile orașului, precum și marea masă a populației, indiferent de etnie, sunt cuvintele vremii. De asemenea, la momentul trecerii Dobrogei la România, grecii au declarat printr-o scrisoare deschisă dorința de a fi guvernați de autoritățile române, nu bulgărești.

Nicola Papadopol, primar până în anul 1877, a fost declarat primul cetățean român al Constanței, recunoscut de către guvernarea din data alipirii Dobrogei, iar primul primar al Constanței ca oraș parte a României a fost Anton Alexandridis.

Urmând tradiția, continuatori fiind a Comunității Elene, comunitatea elenă Elpis Constanța anunță că, vineri, 23 Noiembrie la ora 13.00, va avea loc la Biserica Greacă Metamorphosis un Te Deum, iar la ora 15.30, la Teatrul Elpis, timp de 1 oră, va avea loc o sesiune de cuvântări și rememorări ale principalelor evenimente care au avut loc în acele timpuri.

„Vă așteptăm cu drag alături de noi, pentru a serba acest frumos eveniment!”, anunță președintele comunității elene Elpis Constanța, Anton Traian Antoniadis.

CITEȘTE ȘI:

Grecii din Constanța se pregătesc de sărbătoare. Antoniadis: „De ziua Marelui NU, ne amintim de demnitate!”

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*