GRAFIC EUROSTAT: În 2020, România a înregistrat cea mai MICĂ producție agricolă din Uniunea Europeană

În 2020, producția agricolă totală din UE s-a situat la 414,1 miliarde de euro, în scădere cu 1,1% față de 2019, arată datele prezentate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Cu 76,3 miliarde de euro (sau aproximativ 18,4% din totalul UE) în 2020, Franța a avut cea mai mare producție agricolă totală dintre statele membre, urmată de Germania (57,6 miliarde de euro, sau 13,9%), Italia (56,9 miliarde de euro, sau, de asemenea, 13,7%), Spania (52,3 miliarde de euro, sau 12,6%), (28,2 miliarde de euro, sau 6,8%) și Polonia (26,4 miliarde de euro, sau 6,4%). 11 dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au înregistrat o scădere a valorii producției agricole, România aflându-se la coada clasamentului (-11,3%). 

Pe lângă România, cele mai mari scăderi au fost înregistrate în  Malta și Bulgaria (ambele -4,5%), Finlanda (-3,9%), Ungaria și Olanda (ambele -3,1%). În schimb, cele mai mari creșteri în ceea ce privește producția agricolă au fost înregistrate în Lituania (+8,6%), Irlanda (+4,6%), Slovacia (+3,8%), Letonia (3,1%) și Cipru (2,8%).

Screenshot 2021 11 15 124320

©Eurostat

Dintre statele membre cu cea mai mare industrie agricolă, valoarea producției agricole totale a scăzut cu 2,3% în Italia, cu 1,9% în Franța și cu 1,6% în Germania, în timp ce a crescut cu 1,1% în Spania. Mai mult, valoarea producției vegetale și animale din Uniunea Europeană a înregistrat, anul trecut, scăderi de 1% și, respectiv, 1,1%.

În ceea ce privește costurile factorilor de producție agricolă din UE (consum intermediar), s-a înregistrat o ușoară scădere de 1,1%, comparativ cu anul precedent, ceea ce a dus la o rată de scădere mai mare ( 1,3%) a valorii adăugate brute generate de agricultură.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

One thought on “GRAFIC EUROSTAT: În 2020, România a înregistrat cea mai MICĂ producție agricolă din Uniunea Europeană

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *