Ghinea (Fonduri Europene) promite REFORMA pensiilor: „Pensionarii vor ști clar când și cum le va crește pensia!”

Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, spune că oficialii europeni evaluează reforma pensiilor din România, scopul fiind un sistem de pensii care să nu falimenteze bugetul de stat și ca fiecare pensionar să știe când și cum îi va crește pensia.

Ce avem acum în PNRR-ul trimis ieri este că vom avea o formulă predictibilă de indexare a pensiilor, astfel încât pensionarii să știe foarte clar când și cum le crește pensia. Deci, nu mai stăm la pixul lui Dragnea, la pixul lui Teodorovici, la diverse pixuri, că vor unii din guvern să câștige simpatie electorală. Va fi o formulă de indexare fixă, într-o nouă lege. Vom avea un proces de recalculare a tuturor pensiilor, pentru că avem 20.000 de procese pe rol cu pensionari care au dat statul în judecată pentru că, dat fiind că au fost momente diferite de ieșit la pensie, au pensii diferite. Deci, asta este iar o problemă sistemică pe care trebuie să o rezolvăm, recalculăm toate pensiile. La fel, pensiile speciale, care sunt o rușine dacă mă întrebați pe mine. Trebuie puse pe bază de contributivitate și la asta ne-am angajat. În ce privește mult discutata speranța de viață și creșterea vârstei de pensionare, este o posibilitate voluntară pe care românii o vor avea la dispoziție. Nu e obligatoriu, e doar pe bază voluntară. Și este, de fapt, o posibilitate de a-și prelungi, cei care doresc să rămână. Asta e ce avem acum. Urmează negocierile și evaluarea. Vom vedea”, a spus Ghinea.

Ghinea a adăugat că scopul acestei legi este crearea unui sistem de pensii care să nu falimenteze bugetul, în condițiile în care în fiecare an a crescut transferul de la bugetul de stat către bugetul de pensii. Întrebat dacă va mai exista posibilitatea ieșirii la pensie la vârste sub 50 de ani, Ghinea a răspuns: „Eu sper că nu. Sper că am ajuns la momentul în care să terminăm cu aceste pensionări anticipate, sunt oameni care mai pot munci și ies foarte devreme și cred că nu e bine pentru nimeni”. „Mai e această modă de a ieși cu ultimul salariu și avem situații aberante în poliție, magistratură. Trebuie să închidem aceste portițe pe care cred că și cei din domeniile acelea le recunosc ca atare”, a adăugat el.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Cristian Ghinea a afirmat că oficialii europeni evaluează în prezent capitolul privind reforma pensiilor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi a precizat că obiectivul este un sistem de pensii care să nu falimenteze bugetul de stat, iar fiecare pensionar să ştie când şi cum îi va fi majorată pensia.

„Ce avem acum în PNRR-ul trimis ieri este că vom avea o formulă predictibilă de indexare a pensiilor, astfel încât pensionarii să ştie foarte clar când şi cum le creşte pensia. Deci, nu mai stăm la pixul lui Dragnea, la pixul lui Teodorovici, la diverse pixuri, că vor unii din guvern să câştige simpatie electorală. Va fi o formulă de indexare fixă, într-o nouă lege. Vom avea un proces de recalculare a tuturor pensiilor, pentru că avem 20.000 de procese pe rol cu pensionari care au dat statul în judecată pentru că, dat fiind că au fost momente diferite de ieşit la pensie, au pensii diferite. Deci, asta este iar o problemă sistemică pe care trebuie să o rezolvăm, recalculăm toate pensiile”, a declarat Cristian Ghinea.

El a mai spus că şi în cazul pensiilor speciale baza trebuie să fie contributivitatea, iar Guvernul asta şi-a asumat:

La fel, pensiile speciale, care sunt o ruşine dacă mă întrebaţi pe mine. Trebuie puse pe bază de contributivitate şi la asta ne-am angajat. În ce priveşte mult discutata speranţa de viaţă şi creşterea vârstei de pensionare, este o posibilitate voluntară pe care românii o vor avea la dispoziţie. Nu e obligatoriu, e doar pe bază voluntară. Şi este, de fapt, o posibilitate de a-şi prelungi, cei care doresc să rămână. Asta e ce avem acum. Urmează negocierile şi evaluarea. Vom vedea”, a completat ministrul Fondurilor Europene.

Chestionat dacă va mai exista posibilitatea ieşirii la pensie la vârste sub 50 de ani, Cristian Ghinea a răspuns: „Eu sper că nu. Sper că am ajuns la momentul în care să terminăm cu aceste pensionări anticipate, sunt oameni care mai pot munci şi ies foarte devreme şi cred că nu e bine pentru nimeni”.

Mai e această modă de a ieşi cu ultimul salariu şi avem situaţii aberante în poliţie, magistratură. Trebuie să închidem aceste portiţe pe care cred că şi cei din domeniile acelea le recunosc ca atare”, a mai afirmat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *