Ghinea (Fonduri Europene) acuză interese ascunse în spatele PNRR: „Vorbesc de REȚELE! Să nu vă închipuiți că România are teancuri de proiecte bune…”

Cristian Ghinea, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, susține că în spatele proiectelor PNRR există interese ascunse. El spune că ar fi vorba despre adevărate „rețele”, cărora le-ar fi „tăiat” accesul la „butoane”. Ghinea dă exemplul omului de afaceri Sebastian Ghiță.

Arată un exercițiu consensual de negociere în coaliție pe PNRR. Și astăzi președintele Iohannis a vorbit foarte frumos de echipa de la minister. Până la urmă eforturile mele de a avea consens , de a căuta cât mai multă consultare publică, de a sta până picăm sub masă la negocieri cu ministerele de linie și de a avea toată coaliția, și pe cât posibil și societatea civilă, Parlamentul în care am fost de două ori și mă duc de câte ori de nevoie arată acest lucru. Până la urmă în cazuri de criză cum a fost în zilele astea atunci se vede că a meritat acest timp consensual. Acum faptul că mi-aș dori și eu să ne mișcăm mai repede, faptul că am simțit că am fost lăsați singuri în această dezvoltare a proiectelor, până la urmă de asta avem un minister specializat. Apropo, am pormit acest proces de reformă al ministerului, o să urmeze restructurări, poate din acest motiv sunt foarte mulți oameni care parcă se iau de PNRR, dar de fapt au alte probleme pentru că au fost afectate niște interese… Sunt oameni care s-au obișnuit să aibă acces privilegiat la informații și butoane din acest minister pe care îl conduc și după cum mă știți le-am tăiat accesul. Vorbesc aici de rețele. Nu uitați că am mai avut în 2016 un rând în care am tăiat accesul la butoane pentru Sebastian Ghiță, mai sunt încă oameni mufați acolo. (…) Acum dacă sunt așteptări prea mari de la acest minister, că nu am de unde să găsesc în minister specialiști, expertiză pe zone foarte nișate…”, a spus Cristian Ghinea.

Ministrul îi mulțumește public lui Klaus Iohannis pentru cuvintele avute la adresa instituției pe care o conduce:

„Acest regulament a fost adoptat în primăvară, să nu uităm asta. Acest exemplu cu irigațiile nu înseamnă că cineva a greșit. Înseamnă că avem o dezbatere ca doi parteneri: unii consideră așa, unii consideră așa. Când vine vorba de analiză de politici publice nu e totul fix. La acest minister suntem oboșnuiți să negociem cu Comisia Euroeană proiect cu proiect. Săptămâna asta am trimis proiecte, care nu au legătură cu PNRR… Înseamnă că este respins ? Nu! Înseamnă că e analizat. Ceea ce repet: e un proces normal de negociere. Doar că acum e o vizibilitate publică uriașă pe acest proiect, e o cantitate enormă de muncă… Și îi mulțumesc președintelui Iohannis că a subliniat contribuția echipei de la ministerul pe care-l conduc. Sunt oameni care și la ora asta lucrează, seara. E păcat să ne batem joc de munca acestor oameni. Alternativa ar fi fost să tai din pix. Să nu vă închipuiți că România are teancuri de proiecte bune, care respectă standardele de mediu din UE, să fie și digital și verde. Dimpotrivă! Acest minister pe care îl conduc, cu toate ministerele implicate, are recuperat în câteva luni un deficit enorm de capacitate administrativă și de a scrie proiecte al acestei administrații. Este un exercițiu cu care nu erau obișnuite administrațiile din România și îl facem”, a mai spus Cristian Ghinea.

Comisar european, după întâlnirea cu Ghinea pentru PNRR: Au fost înregistrate progrese, dar mai e de lucru

Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene Margrethe Vestager spune că a avut o întâlnire „constructivă” cu ministrul român al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, pe tema Planului Național de Redresare și Reziliență.

Întâlnire bună și constructivă cu Cristian Ghinea privind Planul de Redresare și Reziliență al României. Au fost înregistrate progrese, încă nu am ajuns la final, încă mai e de lucru”, a scris pe Twitter Vestager, care e și comisar european pentru concurență.

Ghinea a anunţat luni că România va depune la Comisia Europeană Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pe 31 mai. El a adăugat că niciun proiect nu a fost respins, deoarece nimic nu a fost depus oficial, și că în acest moment au loc negocieri tehnice cu reprezentanții CE. Președintele Klaus Iohannis a spus astăzi că sunt sută la sută șanse ca PNRR, pentru ca României îi sunt alocate aproape 30 de miliarde de euro din banii europeni, să fie acceptat în cele din urmă de Comisia Europeană, după discuții și negocieri. Șeful statului a subliniat marți, într-o conferință de presă, că nu există varianta ca acest plan să fie respins și a subliniat că ministrul Cristian Ghinea nu a prezentat la Bruxelles un plan propriu, ci unul care a fost elaborat timp de mai multe luni „de două guverne și de actuala coaliție de guvernare”.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *