Ghinea, despre Congresul PNL: „Vreau să se termine COȘMARUL ăsta, NU mai putem! Trebuie să fie o discuție serioasă în partid dacă mai stăm sau nu în coaliție!”

Cristian Ghinea, Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, a vorbit joi seara la Digi24 despre Congresul PNL și cum influențează acesta relațiile din interiorul coaliției de guvernare. Potrivit acestuia, congresul care va avea loc în septembrie este principala sursă de tensiuni în coaliție și nu face decât să afecteze activitatea Guvernului. „Vreau să se termine coșmarul asta, că nu mai putem”, a afirmat Ghinea, în numele membrilor USR-PLUS.

Să se termine odată coșmarul acesta cu congresul PNL, afectează mult activitatea guvernului, am fi putut face mai mult. Când nu știi cu cine să vorbești, ba e unul, ba e altul, vorbești cu unul, apoi e altul suspicios, e greu de gestionat. Este principala sursă de tensiune din coaliție”, a declarat Cristian Ghinea.

Potrivit ministrului, „foarte multe lucruri” sunt amânate până când se va încheia congresul, ceea ce încurcă activitatea de guvernare.

Este clar că foarte multe lucruri se amână ca decizie pentru după congres și abia aștept să se termine. Și noi avem la USR-PLUS congres și alegerea președintelui și nu e atât de gravă situația. Ați auzit de tensiuni pe subiectul asta la noi?”, a continuat Ghinea.

După ce Rareș Bogdan i-a reproșat lui Ludovic Orban modul în care a negociat împărțirea ministerelor cu partenerii de guvernare, în special ministerul Fondurilor Europene, Ghinea spune că modul în care PNL își tratează colegii din coaliție este „dizgrațios”.

Dacă cineva din PNL își imaginează că există un scenariu în care ei să iasă bine în 2024 și USR să iasă cu gumă în cap și distruși electorali, este o prostie. Suntem două partide de dreapta, liberale, care concurăm pe o parte de public dar nu total, ei sunt mult mai focusați electoral pe sate și orașele mici, este o prostie să fim de acum și până în 2024 pe o logică electorală”, a încheiat ministrul Ghinea.

În urmă cu câteva zile, Rareș Bogdan a declarat că dacă de fondurile europene s-ar fi ocupat liberalul Marcel Boloș, România ar fi fost printre țările al căror Plan Național de Redresare și Reziliență ar fi fost deja aprobat la Bruxelles. În replică, actualul ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, din partea USR PLUS, a spus că dacă planul ar fi fost făcut de Boloș „nu ar fi fost luat în serios” de Comisia Europeană.

Cristian Ghinea este sceptic că se vor rezolva neînțelegerile din coaliție pe tema justiției. „Cuiul lui Pepelea este că noi vrem să desființăm Secția Specială și UDMR nu vrea”, a spus ministrul USR PLUS la Digi24. Întrebat dacă se vor rezolva în cele din urmă aceste neînțelegeri, ministrul a spus franc: „Eu nu cred”.

S-a creat așa, un fel de mitologie cum că noi am promis marea cu sarea și că tot ce nu s-a realizat în această guvernare este vina USR PLUS. Așteptările sunt și mai mari de la noi. Poate că sunt eu într-o bulă de Facebook greșită, dar am foarte multe semnale”, a declarat Cristian Ghinea, joi seara. El a recunoscut că simte că i se reproșează USR PLUS că „n-a livrat”.

Oamenii au așteptări, fiecare are anumite priorități și încearcă să proiecteze faptul că nu s-au întâmplat prioritățile sale pe noi. Și eu simt că suntem în întârziere”, a admis ministrul USR PLUS.

Întrebat dacă în aceste condiții coaliția va mai exista, Cristian Ghinea a răspuns că la un moment dat, USR PLUS va trebui să aibă o analiză detaliată. „O s-o facem, avem Comitet Politic pe 28 august, de pildă. Vicepremierul Barna va trebui să prezinte un fel de raport de progres al ce-am făcut la guvernare”, a detaliat el.

Nu vom lua o decizie în niciun caz pe 28 august (dacă mai rămân sau nu în coaliție – n.r.), în 28 august va fi o primă discuție, o primă analiză. Dacă ar fi după mine, dar nu sunt nici președintele partidului, sunt principalul autor, alături de Oana Țoiu, al programului de guvernare și am participat din partea USR PLUS la toată negocierea aceasta, la tot angrenajul. Eu sunt OK cu ce am livrat până acum din aceste angajamente, în sensul în care le-am pus sămânța – fie că sunt acte normative pe proces, fie că sunt prinse la finanțare”, a precizat ministrul.

Ghinea a reaminit că USR PLUS a venit cu 40 de angajamente de guvernare. „Trebuie să fim judecați în fața unei oglinzi a ceea ce am promis. Noi am promis chestiuni foarte concrete – cele 40 de angajamente. O parte dintre ele sunt prinse în PNRR, pentru că așa am anunțat de atunci. Am spus: vom finanța cel mai mare program de reducere a abandonului școlar cu fonduri europene. A fost o prioritate pentru noi, am pus-o în PNRR, am negociat-o în coaliție, așa cum partenerii de la PNL și-au negociat alte chestiuni prin PNRR”, a arătat ministrul fondurilor europene. El a estimat însă că prima jumătate a anului viitor reprezintă un termen „crucial” pentru o discuție „serioasă” despre guvernare. „Ar trebui ca în prima parte a anului viitor să fie etapa crucială, în care s-au rezolvat congresele la USR PLUS, s-a rezolvat congresul PNL. Dacă în prima jumătate a anului viitor nu livrăm, atunci trebuie să fie o discuție serioasă în partid dacă mai stăm sau nu mai stăm”, a punctat Cristian Ghinea. „Pentru că altfel, intrăm într-un fel de spirală în care ni se reproșează că n-am livrat. Noi n-avem ce să răspundem fără să aruncăm coaliția în aer”, a adăugat el.

Cristian Ghinea a subliniat că USR PLUS este un partener „surprinzător de disciplinat” în coaliție, care nu răspunde decât în fața unor „agresiuni verbale din partea partenerilor”.

„Am fost destul de disciplinați, adică și eu, și Stelian Ion răspundem atunci când suntem supuși efectiv unor agresiuni verbale din partea partenerilor. Altfel, ne vedem de treabă, suntem focusați pe ce avem de livrat, nu stăm toată ziua în declarații și așa mai departe. Și din partea partidului, din nou, cred că toată lumea este surprinsă de disciplina – în afară de un deputat care face știri cum atacă premierul – restul, parlamentarii noștri, sunt focusați pe ce avem de livrat, miniștrii la fel. Cred că este o surpriză pentru toată lumea ce disciplinați suntem la guvernare”, a insistat Cristian Ghinea.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *