Gheorghiță (CNCAV): „Probabil că nivelul de imunitate de grup, în România, este undeva între 45-50 la sută”

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, medicul Valeriu Gheorghiţă, a declarat că nivelul de imunitate de grup în ţara noastră este, cel mai probabil, de până la 50 la sută şi că este posibil ca cinci, până la nouă milioane de persoane să aibă un anumit grad de imunitate obţinut fie prin boală, fie prin vaccinare.

Probabil că nivelul de imunitate de grup, în România, este undeva între 45-50 la sută. Sigur, variază de la un judeţ la altul, însă este singura explicaţie pentru care avem o situaţie atât de bună din punct de vedere epidemiologic şi ea se bazează pe de-o parte pe ratele de seroprevalenţă care la sfârşitul anului trecut era de circa 6 la mie, comparativ cu rata de incidenţă a cazurilor în perioada respectivă de 1 la mie. Practic aveam, în populaţie, de şase ori mai mulţi prezenţi anticorpi decât oamenii care erau confirmaţi în perioada respectivă, aşa încât dacă astăzi vorbim de peste un milion de persoane deja confirmate cu infecţie SARS CoV-2, probabil că în realitate avem circa 5-6 milioane de persoane. Procentul celor care au trecut prin boală şi care s-au vaccinat este de circa 30-35 la sută, aşa încât astăzi avem circa 4,3 milioane de persoane vaccinate cu cel puţin o doză şi 3,5 milioane cu două doze, cu schemă completă”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, duminică seară.

Valeriu Gheorghiţă a precizat că este posibil ca până la nouă milioane de oameni din România să fie imunizaţi în faţa virusului SARS CoV-2, fie după ce au trecut prin boală, fie după ce au făcut vaccinul.

Plecăm de la un număr estimat de 5 milioane de persoane cu un anumit grad de imunitate, obţinut prin vaccinare sau prin boală şi care poate să crească până la 8-9 milioane. Credem că suntem cam pe aici şi ne gândim dacă într-adevăr imunitatea de grup colectivă, propusă iniţial de 60-70 la sută la nivel internaţional, dacă până la nivelul respectiv putem sau nu să controlăm evoluţia epidemiologică. Este posibil ca datele recente să arate că nu este obligatorie atingerea acelui prag de imunitate colectivă pentru a controla această pandemie. Acel nivel a fost propus pe un factor bazal de reproducere al cazurilor şi pe baza căruia poţi să stabileşti care este nivelul de imunitate în populaţie de la care poţi să obţii control epidemiologic”, a susţinut Gheorghiţă.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *