Gheorghiță (CNCAV): „Cu siguranță vom avea o CREȘTERE a numărului de infectări! Să NU confundăm scăderea numărului de anticorpi cu nivelul protecției”

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a declarat joi că se așteaptă să nu crească numărul de cazuri de COVID dacă persoanele se vor vaccina în perioada următoare.

„Suntem într-o situație bună, însă ține foarte mult de noi și de cum vrem să mergem înainte din punct de vedere al evoluției pandemiei. Ar fi păcat, regretabil să dăm cu piciorul la o situație atât de bună din punct de vedere epidemiologic pentru că a fost obținută printr-un efort comun”, a declarat Gheorghiță precizând că avem nevoie de o stabilitate în perioada următoare din punct de vedere epidemiologic, însă această stabilitate se poate obține doar prin imunizare. (…) Nu trebuie să așteptăm iar o creștere a numărului de cazuri, iar pacinenți în ATI într-un număr mare pentru a ne convinge că este important să ne vaccinăm. Nu sunt adeptul vaccinării de teamă, de frică. Trebuie să înțelegem beneficiile relae ale vaccinării tocmai pentru a evita creșterea numărului de cazuri”, a spus acesta.

Gheorghiță a adăugat că dacă ne vom vaccina într-o măsură mai mare în perioada următoarelor două luni crede că putem să evităm o creștere subtanțială a numărului de cazuri.

Cu siguranță vom avea o creștere a numărului de cazuri, va fi un sezon rece, oamneii se întorc din concedii, stau mai mult în spații închise, vremea se răcește, deci sunt toate condițiile care cresc probabilitatea să avem o transmitere mai crescută a infecțiilor”, a mai adăugat Gheorgiță.

El a ținut să sublinize că e important să se continue campania de vaccinare printr-un proces cât se poate de simplificat pentru fiecare om. Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a comentat, joi, decizia Austriei de a impune carantina chiar și persoanelor vaccinate, dacă a trecut mai mult de 9 luni de la vaccinare. Întrebat dacă se puna problema unei a treia doze, el a spus:

Nu, în momentul de față nu este o poziție comună la nivel european și global. Nu putem emite o idee că în Europa valabilitatea protecției este de 9 luni și în alte state e mai mare. Important este protecția medicală efectivă față de boală și aceste date nu le poți avea înainte de împlinirea termenului respectiv. Până acum nu s-a dovedit o scădere a protecției data prin vaccinare. Nu trebuie să confundăm scăderea numărului de anticorpi cu nivelul protecției pentru că avem răspuns imun de memorie și în momentul în care intrăm în contact cu o persoană cu infecție SARS-COV-2 și suntem expuși la virus, răspunsul imun de memorie e foarte prompt și duce la creșterea rapidă a nivelului de anticorpi. Expunerile repetate la infecție ne mențin un nivel crescut al anticorpilor, este o imunizare, o vaccinare naturală aș putea spune. Din ceea ce se estimează foarte probabil că cel puțin 12 luni vom avea un nivel de protecție oferit după prima schemă de vaccinare. Nu există un consens (legat de a treia doză – n.r.) din lipsa datelor”.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *