Planul de cheltuieli mai larg de 1 miliard euro al lui Friedrich Merz, care reprezintă partidul câștigător în alegerile parlamentare recente, a fost aprobat în Germania! Bundesrat, camera superioară a parlamentului german, a aprobat vineri amendamentul constituţional care dă undă verde unui pachet financiar masiv de 500 miliarde de euro pentru apărare, infrastructură şi iniţative de mediu, transmite dpa, relatează Agerpres.
Aprobarea a întrunit majoritatea necesară de două treimi, după un vot similar în Bundestag, camera legislativă inferioară, în cursul acestei săptămâni. Măsura mai trebuie acum să fie examinată şi promulgată de preşedintele german Frank-Walter Steinmeier.
În Bundesrat, camera în care sunt reprezentate landurile, 53 din 69 de voturi au susţinut amendamentul, depăşindu-se pragul de 46 de voturi necesare.
Landurile Brandenburg, Saxonia-Anhalt, Thuringia şi Renania-Palatinat s-au abţinut, abţinerile fiind numărate ca voturi împotrivă.
Amendamentul relaxează ‘frâna îndatorării’ înscrisă în Legea fundamentală a Germaniei, permiţând contractarea de împrumuturi care să fie cheltuite pentru apărare, protecţie civilă, informaţii şi securitate cibernetică.
Orice astfel de cheltuieli care vor depăşi 1% din PIB vor putea fi de acum finanţate prin împrumuturi noi.
Pachetul semnalează ambiția Germaniei de a-și accelera reînarmarea și ar putea scoate cea mai mare economie din zona euro din anii de stagnare. Aprobarea sa încununează o cursă contracronometru de o lună pentru adoptarea sa în parlamentul demisionar, al cărui mandat se încheie săptămâna viitoare.
Într-un interviu recent, Friedrich Merz a menționat în mod specific temerile că SUA s-ar putea retrage din apărarea Europei și discuțiile lui Trump cu președintele rus Vladimir Putin, afirmând că „situația s-a înrăutățit în ultimele săptămâni”.
„Acesta este motivul pentru care trebuie să acționăm rapid”, a declarat Merz pentru postul public de televiziune ARD.
Pe de altă parte, Banca Europeană de Investiţii (BEI) a aprobat o serie de măsuri pentru majorarea investiţiilor în domeniul securităţii şi apărării, iar Consiliul de Administraţie al BEI a aprobat, de asemenea, un total de 8,9 miliarde de euro pentru finanţarea unor proiecte din domeniul transportului maritim şi feroviar, educaţiei, energiei şi modernizării reţelelor, apei şi investiţiilor în afaceri, se arată într-un comunicat al instituţiei financiare, potrivit Agerpres.
„Mesajul liderilor europeni este clar: trebuie să consolidăm securitatea şi capacităţile de apărare ale Europei. Aceste decizii arată că BEI constituie o componentă semnificativă a soluţiei”, a declarat preşedintele grupului BEI, Nadia Calvińo.
Consiliul de Administraţie a extins eligibilitatea finanţării acordate de grupul BEI pentru infrastructura şi industria de securitate şi apărare din Europa, pentru a se asigura că activităţile excluse sunt cât mai limitate posibil în domeniul de aplicare, în linie cu propunerile susţinute de liderii UE la Consiliul European Special din 6 martie.
Programul existent al BEI, de opt miliarde de euro, numit Iniţiativa Strategică Europeană pentru Securitate (SESI), va fi integrat într-un obiectiv politic public transversal şi permanent, care va completa obiectivele politice publice existente. Nu va exista un plafon prestabilit pentru finanţare în acest domeniu, care va fi determinat anual în planul operaţional al grupului BEI, se arată în comunicat.
Această schimbare va permite grupului BEI să răspundă nevoilor de finanţare într-o manieră prin care să asigure protejarea operaţiunilor sale şi o poziţie financiară puternică, pentru proiectele de securitate şi apărare şi investiţii legate de barăci şi facilităţi de depozitare, vehicule terestre şi aeriene, drone şi elicoptere, radare şi sateliţi, avionică avansată, propulsie şi optică, protejarea frontierelor terestre, mobilitate militară, infrastructuri critice, operaţiuni de deminare şi decontaminare, spaţiu, securitate cibernetică, tehnologii anti-bruiaj, echipamente militare, protejarea infrastructurii de la fundul mării, şi cercetare.
Conform BEI, aceste decizii vor stimula suplimentar investiţiile pentru stimularea capacităţilor industriale de apărare ale Europei, completând Cartea Albă pentru Apărarea Europeană a Comisiei Europene şi planul „Readiness 2030”, în timp ce vor spori sinergiile cu guvernele UE, băncile naţionale care sprijină aceste proiecte, sectorul privat şi alte părţi interesate. Grupul BEI ar urma să îşi dubleze cel puţin investiţiile în proiecte de securitate şi apărare anul acesta, atingând un nou nivel record. De asemenea, Consiliul de Administraţie al BEI a adoptat o nouă iniţiativă strategică privind materiile prime esenţiale (CRM), care va întări rolul BEI ca principal furnizor de finanţare şi sprijin consultativ pentru proiecte de-a lungul întregului lanţ valoric, în interiorul şi în afara UE, contribuind la obiectivele din Regulamentul UE privind materiile prime esenţiale.
Noua iniţiativă include o finanţare aşteptată de două miliarde de euro pentru investiţii pe segmentul materiilor prime esenţiale în 2025, crearea unui grup operativ în acest domeniu, şi un organism care va gestiona operaţiunile legate de materiile prime esenţiale, activităţile de consultanţă, expertiză tehnică şi parteneriate.
În plus, BEI a aprobat finanţare totală pentru noi proiecte, în valoare de 8,9 miliarde de euro, care includ investiţii masive în infrastructura feroviară din Cehia, Germania, Spania şi Costa Rica, sprijin pentru un port din Estonia, modernizarea şcolilor din Franţa şi Portugalia, alimentarea cu apă în Kenya şi Letonia, proiecte energetice în Andorra, Germania şi Spania. Noua finanţare BEI pentru investiţiile companiilor va îmbunătăţi accesul la finanţare al farmaciilor din Spania, al firmelor deţine de antreprenori femei şi tineri din Africa, şi companii din Grecia, Italia, Portugalia, Spania şi Bangladesh, se arată în comunicat.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google