Germania a SUSPENDAT procedura de certificare a gazoductului Nord Stream 2

Germania a suspendat temporar procedura de certificare a gazoductului Nord Stream 2, au anunțat marți autoritățile, care susțin că noua conductă prin care se transportă gazele din Rusia către Europa nu respectă legile locale, scrie The Moscow Times. Agenţia Federală a Reţelelor din Germania (Bundesnetzagentur, BNetzA) a anunţat marţi suspendarea procedurii de aprobare a Nord Stream 2, controversatul gazoduct între Rusia şi Germania pe sub Marea Baltică, invocând un obstacol juridic. Conducta, care a fost finalizată la începutul acestui an, după luni de întârzieri și eșecuri, are nevoie de aprobarea autorităților germane înainte de a putea fi pusă în funcțiune.

Autoritatea de reglementare germană a declarat că nu poate continua cu certificarea conductei deoarece Nord Stream 2 AG, compania controlată de Gazprom, care deține conducta, este înregistrată în Elveția, nu în Germania.

În urma unei examinări amănunţite a documentaţiei, Bundesnetzagentur a concluzionat că nu este posibilă certificarea operatorului gazoductului Nord Stream 2 decât dacă această societate este organizată sub o formă juridică în conformitate cu legislaţia germană”, explică BNetzA într-un comunicat difuzat marţi.

Certificarea Nord Stream 2, controlat de gigantul de gaze rusesc Gazprom, este unul dintre ultimii paşi înainte de punerea în funcţiune a gazoductului, notează AFP. În lipsa acestei aprobări, gazoductul care transportă gaze naturale ruseşti direct în Europa Occidentală prin Germania, fără a mai trece prin Ucraina, nu poate începe să funcţioneze, de teama sancţiunilor, conform EFE.

Şeful companiei de energie a Ucrainei, Naftogaz, Iuri Vitrenko, a salutat decizia agenţiei de reglementare germane. Reuters aminteşte că Ucraina a avut succes în demersul său de a deveni parte a procesului de consultare în vederea certificării gazoductului.

„Bună”, a răspuns Vitrenko într-un mesaj transmis Reuters care l-a întrebat ce părere are despre decizia BNetzA. „Acesta este un punct de vedere important, care sugerează că agenţia germană ne împărtăşeşte opinia că certificarea nu poate fi aplicată gazoductului exclusiv în Germania, ci trebuie aplicată în ansamblu, pentru întreaga conductă, de pe teritoriul Federaţiei Ruse şi până pe teritoriul Germaniei”, a apreciat oficialitatea ucraineană.

Programat iniţial să fie dat în exploatare în 2019, gazoductul Nord Stream 2 a suferit numeroase întârzieri după ce SUA au ameninţat că vor penaliza companiile care se vor implica în construcţia acestei conducte. Situaţia s-a schimbat după ce presedintele american Joe Biden a decis să elimine unele sancţiuni, în luna mai a acestui an când a fost convenit un acord cu Germania, care a avertizat că va reacţiona dacă Rusia va încerca să folosească energia drept o armă împotriva Ucrainei, potrivit agenţiilor internaţionale de presă.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *