Germania a ratificat aderarea Finlandei și Suediei la NATO

Ambele camere ale parlamentului Germaniei au votat vineri în favoarea ratificării protocoalelor de aderare la NATO care au fost semnate la 5 iulie la sediul NATO. Decizia a fost susţinută de partidele care fac parte din coaliţia de guvernare, dar şi de Uniunea Creştin-Democrată, din opoziţie, şi chiar, parţial, de membri ai partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD). Doar membrii partidului de stânga Die Linke s-au opus în bloc, relatează agenția dpa, preluată de Agerpres.

Marți, ambasadorii celor 30 de state NATO au semnat așa-numitele protocoale de aderare la sediul organizației de la Bruxelles, în prezența miniștrilor de externe din cele două țări nordice. Pentru ca Suedia și Finlanda să devină membre cu drepturi depline în NATO este necesar ca toate cele 30 de state care fac parte în prezent din Alianța Nord-Atlantică să ratifice aceste documente.

Până în prezent, în afară de Germania, au mai ratificat aderarea Canada, Estonia, Norvegia, Danemarca și Islanda.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a anunţat, joi, că Parlamentul de la București va parcurge „cu celeritate” procesul de ratificare a protocoalelor de aderare la NATO pentru Finlanda şi Suedia, urmând să fie convocată o sesiune extraordinară, însă nu a fost stabilită încă o dată precisă.

Atât Finlanda, cât şi Suedia, care sunt membre ale Uniunii Europene, au refuzat timp de decenii să devină membre ale NATO de teama unor represalii din partea Rusiei. Însă invazia rusă asupra Ucrainei declanşată la 24 februarie a schimbat calculele politice şi a determinat cele două ţări să decidă cu o largă majoritate că un statut de membru în NATO este esențial pentru securitatea lor.

Pentru o lungă perioadă de timp, finlandezii și suedezii au fost convinși că neutralitatea le va garanta securitatea. Și nu se renunță la o astfel de convingere fundamentală decât atunci când s-a întâmplat ceva cu adevărat drastic”, a subliniat ministrul german al apărării, Christine Lambrecht, în plenul parlamentului german. „Războiul brutal de agresiune al lui Putin împotriva Ucrainei este un astfel de eveniment drastic”, a adăugat ea.

Astăzi, întărim valorile democratice ale NATO”, a declarat la rândul său secretarul de stat în Ministerul de Externe german Tobias Lindner.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *