Cabinetul Bolojan ar urma să primească, astăzi, votul de învestitură în Parlament, acolo unde au avut loc audierile miniștrilor propuși, în comisiile de specialitate. Printre cei care își păstrează portofoliile se numără Florin Barbu la Agricultură, Radu Marinescu la Justiție, Daniel David la Educație, Cătălin Predoiu la Interne și Cseke Attila la Dezvoltare. Noul guvern care va fi condus de Ilie Bolojan va avea cinci vicepremieri, șase miniștri de la PSD, patru de la PNL, patru de la USR și doi de la UDMR. Votul pentru noul Executiv urmează să se dea începând cu ora 16.30, când se reunesc plenurile celor două Camere ale Parlamentului. Toți miniștrii propuși în Guvernul Bolojan au primit luni aviz favorabil, după audierile în comisiile de specialitate ale Parlamentului.
Următorul pas este ca premierul desemnat, Ilie Bolojan, să ceară votul de încredere al Parlamentului asupra programului de guvernare și a întregii liste a Guvernului, în ședința plenului reunit, care a început la ora 16:30. La audierile de astăzi a participat și deputatul social-democrat constănțean Daniel Georgescu:
„PSD își asumă. Cu toate riscurile. Cu toată responsabilitatea. Am participat la audierile miniștrilor în comisiile de administrație publică, sănătate și mediu, portofolii esențiale pentru viața de zi cu zi a fiecărui român. Urmează votul în Parlament pentru învestirea noului Guvern. Un vot care vine într-un moment greu pentru țară și într-un context complicat politic. Partidul Social Democrat nu fuge de răspundere. Nu am făcut-o niciodată. Și nu o facem nici acum. Am spus-o clar: nu va fi un mandat ușor. Dar tocmai de aceea este nevoie de noi, este nevoie de echilibru, de rațiune, de oameni care pot livra rezultate. Am votat pentru intrarea la guvernare cu luciditate și cu grijă față de români. Și vom rămâne consecvenți în această misiune: mai puține vorbe, mai multe soluții”, a transmis Georgescu.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google