Spread the love

Mișcarea politică ROMÂNIA MARE ÎN EUROPA acuză, vineri, actualele partide parlamentare de inconștiență și populism ieftin și îndeamnă românii care nu se simt reprezentați de ele să se implice în politică, alături de forțele naționale.

CITEȘTE ȘI:

Înlăturarea de la putere a Guvernului Dăncilă nu este un succes, ci mai degrabă o reparație târzie a unei situații în care un astfel de Executiv, într-un stat funcțional, nu ar fi trebuit niciodată numit, consideră reprezentanții mișcării politice ROMÂNIA MARE ÎN EUROPA.

CITEȘTE ȘI:

Potrivit acestora, vehicularea temei unor alegeri anticipate este pur demagogică, nu va fi dusă până la capăt și nu oferă o soluție la criza din societate.

„Dizolvarea Parlamentului și declanșarea alegerilor anticipate (posibile, potrivit Constituției, numai după prezidențiale, aproape imposibile în mod real), deci prelungirea crizei politice pentru cel puțin 8 luni de acum înainte, cu provocarea instabilității guvernamentale, ne-ar costa enorm, atât în plan intern, cât și în plan extern. Trebuie să avem în vedere că, într-un asemenea proces, ar însemna ca țara să funcționeze fără un buget aprobat până în mai sau iunie anul viitor. În plus, s-ar crea un precedent periculos de influențare a altor alegeri (localele și parlamentarele de la anul) prin acte legale comise însă cu inconștiență și nepăsare față de cetățeni. Chiar și opțiunea pentru un guvern de tehnocrați ar fi doar una menită menajării imaginii partidelor care au obligația de a guverna odată cu trecerea noțiunii de cenzură și nu este una satisfăcătoare pentru români. Întâi, pentru că acel guvern nu va avea o putere reală de guvernare. Apoi, pentru că nimeni nu va putea fi tras la răspundere politic, dacă acel guvern ar fi incompetent, neputincios sau ticălos”, precizează reprezentanții mișcării ROMÂNIA MARE ÎN EUROPA.

„Anunțăm pe această cale că mișcarea noastră politică consideră că românii nu sunt reprezentați politic de niciuna dintre forțele politice parlamentare, chiar oferta politică la prezidențiale arătând climatul sărăcăcios al unui sistem neconsultativ, nereprezentativ și nefondator de un adevărat proiect de țară. Cu toate acestea, îndemnăm fiecare cetățean român să își exercite, pe 10 și 24 noiembrie, dreptul de a alege. Însă reformarea unui sistem neprofesionist, nevizionar, corupt și latent, se poate face doar cu implicarea voastră, a cetățenilor, pe criteriul acțiunii personale și cooperante, al caracterului nepătat, al profesionalismului testat prin evaluare, al meritocrației. Invităm, însă, pe toți acești români, să se folosească de dreptul de a fi ales și să facă cu adevărat schimbarea în societatea românească”, a punctat liderul mișcării, George Simion.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *