Spread the love

Profitând de măsura lansată de curând de Guvernul Orban prin care primăriile care au pregătit proiecte pentru racordarea comunei la rețeaua de alimentare cu gaze naturale le pot depune și pot atrage banii necesari, primarul comunei Corbu, Marian Gălbinașu, se pregătește să depună proiectul prin care va aduce un plus de confort în locuințele oamenilor.

„Profităm de orice oportunitate pentru a le oferi condiții cât mai bune locuitorilor, condiții care sunt firești, de altfel, în anul 2020. Avem studiul de fezabilitate finalizat cu toate datele, măsura de finanțare este deschisă, așa că urmează să aplicăm. Proiectul are o valoare de 6 milioane de euro, bani europeni cu care vor fi branșate la rețeaua de gaze naturale localitățile Corbu și Vadu“, a declarat Marian Gălbinașu.

Acesta este unul dintre numeroasele proiecte care urmează să fie implementate în comuna Corbu, fără a mai aminti faptul că în perioada 2019-2021, în localitățile comunei sunt în derulare proiecte de infrastructură de 3,5 milioane de euro. Investițiile sunt făcute în modernizarea a 6,7 km de drumuri distribuiți pe 13 străzi, înființarea unui after school, reabilitarea școlii primare din Vadu și a Școlii Gimnaziale „Vasile Alecsandri“ din Corbu, dotarea căminelor culturale cu echipamentele și aparatura necesară pentru buna organizare a evenimentelor comunității și implementarea unui sistem de supraveghere video stradală, pentru a aduce un plus de siguranță pe străzile din comună. De asemenea, de-a lungul anilor, primarul a făcut ca localitatea Corbu să fie una dintre puținele din județ în  care deșeurile se colectează selectiv în urmaa implementării unui proiect european.

Așa se face că, pe rând, pentru problemele ce țin de infrastructură se găsește o rezolvare europeană dacă se vrea și sunt atrase fondurile necesare pentru modernizarea localității. Dovada faptului să se vrea stau proiectele implementate, care sunt în derulare și pentru care se lucrează la documentații în prezent.

Pentru următorul mandat, Marian Gălbinașu și-a stabilit pe lista de priorități – asfaltarea drumului comunal Corbu-Vadu, a drumurilor care duc spre plaja Corbu, construcția sălii de sport și înălțarea unui nou sediu pentru Primărie. Acestea sunt proiecte care se vor implementa cu fonduri de la Compania Națională de Investiții, unde au fost depuse deja proiectele.

„Desigur, multe mai sunt de făcut și continuăm până le finalizăm în totalitate. Drumurile vor fi asfaltate integral, rețeaua de apă va fi la nivel optim, vom avea școli moderne și servicii publice de calitate. Acestea sunt lucruri care se întâmplă, proiecte aflate în diferite stadii de implementare și care în curând vor putea fi văzute. Sunt lucrări în desfășurare care asigură un viitor trainic, proiecte pentru generații, care să aducă plus de bunăstare, nu iluzii vremelnice. Împreună am demonstrat că se poate. Este timpul să demonstrăm că putem face mai mult pentru fiecare locuitor“, a completat Marian Gălbinașu.

COMANDAT DE PNL CONSTANȚACOD AEP 21200012

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *