Spread the love

Fuziunea dintre USR și PLUS trebuie să aibă loc până la alegerile locale și parlamentare din acest an, iar conducerea unică a partidului va fi aleasă după alegerile generale. Potrivit informațiilor preliminare, numele noului partid va fi USRPLUS și protocoalele propuse de conducerile ambelor partide trebuie votate de Congresul USR și Convenția Națională PLUS.

Discuțiile despre fuziune au început înainte de pandemia de coronavirus și au fost reluate recent. (Detalii, AICI!)

Pentru un proces rapid și minimizarea riscurilor de blocare în justiției a procesului unirii celor două partide, forma propusă este fuziunea prin absorbție. Odată fuziunea realizată, partidul va avea candidați comuni în toate consiliile județene și locale, la fel și pentru pozițiile de primari și președinți de Consilii Județene, așa cum ne-a confirmat președintele USR Constanța, Remus Negoi.

„Suntem în curs de discuții. Există un document prin care Dan Barna și Dacian Cioloș l-au gândit și l-au propus celor două partide, document care în linii mari explică ce înseamnă fuziunea dintre cele două. Din punct de vedere procedural, fiecare filială va dezbate condițiile fuziunii și modalitatea în sine și modalitatea cea mai la îndemână va fi aceea prin absorbție sau prin contopire – dar astfel, juridic, ar însemna să apară un nou partid. Ne gândim la varianta aceasta (prin absorbție – n.r.) și, bineînțeles, trebuie să ne gândim și la momentul fuziunii, pentru că procedura presupune mai multe etape: adunări generale ale filialelor locale, conferințe județene, congres național – de modificare a statutului și de aprobare a fuziunii ș.a.m.d. Sperăm să țină și timpul cu noi. E clar, procesul este ireversibil, indiferent de momentul în care se va întâmpla. (…) Prin documentul propus de cei doi și pe care îl dezbatem în fiecare filială județeană USR și PLUS se propun conduceri bicefale de la nivel național până la nivel local”, a spus Remus Negoi, pentru TOMIS NEWS.

În tot acest proces de fuziune, se vorbește despre faptul că Dan Barna, cu scor slab înregistrat la alegerile prezidențiale de anul trecut și cu o reconfirmare în funcția de președinte al USR foarte contestată, ar putea fi înlăturat la conducerea viitorului partid, într-un final, de Dacian Cioloș. Totodată, proiectul va fi pus în slujba viitoarei candidaturi a lui Cioloș la prezidențialele din 2024, când acesta și-ar dori să preia mandatul de la Klaus Iohannis.

„Nu aș merge pe scenariul de a prelua ceva, nu suntem în situația în care cineva, fie Dan Barna, fie Dacian Cioloș, să preia pe cineva. Noi am făcut de mai mult timp colegilor de la PLUS propunerea de fuziune, au acceptat în momentul acesta. Nu are cum cineva să spună că ar prelua ceva, atâta timp cât condițiile se discută și se aprobă de niște congrese. Ținând cont că percepția generală este de a păstra condițiile statutare ale USR, acestea presupun ca tot ce înseamnă alegeri să se facă prin votul statutar al tuturor membrilor, atunci este greu de spus că cineva ar putea prelua partidul. Pe de altă parte, candidatura lui Dacian Cioloș la prezidențiale este la un orizont foarte îndepărtat. Sunt mai bine de patru ani, dacă asta ar fi ideea, se pot schimba multe până atunci. Totodată, ar putea fi un candidat bun, are toate premisele să candideze la prezidențiale”, a mai spus Remus Negoi, pentru TOMIS NEWS.

Dacă protocolul de fuziune va fi adoptat de Congresul USR și Convenția Națională a PLUS, va exista o perioadă de tranziție până la validarea fuziunii de către Tribunal. În această perioadă, conducerea națională a noului partid va fi asigurată de doi copreședinți și de actualele Birouri Naționale, reunite într-un Biroul Național comun USR-PLUS. Ședințele vor fi conduse cu rândul de cei doi președinți. La nivel local, birourile județene și locale se vor reuni și vor avea copreședinți până la organizarea primelor alegeri. Perioada de tranziție va dura la nivel local până la primele alegeri din filiale, care vor consfinți o conducere unică.

La nivel central, congresul pentru alegerea structurilor unice de conducere va fi organizat după alegerile parlamentare, iar programul de guvernare al noului partid USRPLUS va fi realizat în maximum două luni de la adoptarea Protocolului de fuziune.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *