FUZIUNE: Partidul lui Ramona Bruynseels, „absorbit” de PPU-sl

Partidul Puterii Umaniste (social-liberal) și Partidul Re:Start România, au anunțat că fuzionează prin absorbție, schimbarea fiind oficializată de membrii Re:Start, urmând să fie votată și de către membrii PPU (social-liberal).

Partidul Puterii Umaniste (social-liberal) a dat dovadă de echilibru și maturitate prin toate deciziile pe care le-a luat și nici aceasta, de a fuziona cu Partidul Re:Start România nu face excepție. Porțile noastre au fost și vor rămâne deschise pentru pentru toți oamenii politici care au dovedit că iubesc România și că le pasă de români! Celor cu credință în Dumnezeu și respect pentru istoria noastră. Celor care susțin excelența și ei înșiși tind către ea. Celor care militează, cu orice preț, pentru adevăr și dreptate, cu altruism și empatie pentru semeni. Astfel de colegi avem deja și ne dorim să ni se alăture și în continuare, pentru a deveni și mai puternici pe scena politică!”, a declarat deputatul Grațiela Gavrilescu, președintele Biroului Executiv al PPU (social-liberal).

Absorbția Re:Start nu este neapărat o mare surpriză, partidul fiind fondat de Ramona Ioana Bruynseels, candidat la prezidențiale care și-a început cariera politică alături de umaniști.

Împreună suntem mai puternici! Oamenii serioși trebuie să strângă rândurile, mai ales atunci când este vorba despre ȚARĂ și despre Oameni. Nu mai putem permite exercitarea abuzurilor asupra cetățenilor, trebuie să spunem STOP! Trebuie să învățăm să lucrăm împreună, să lăsăm la o parte orgoliile și arătatul cu degetul și, o dată pentru totdeauna, în spiritul dragostei față de țara care i-a caracterizat pe strămoșii noștri, să ne dăm mâna și să construim România în care ne dorim să trăim noi și copiii noștri. Minciuna, nepăsarea față de cei vulnerabili, lipsa de viziune economică și de dezvoltare au adus România unde se află acum. Numai noi, cetățenii, o putem schimba, prin implicare”, a spus Ramona Ioana Bruynseels.

Într-o declarație comună emisă anterior fuziunii, liderii celor două formațiuni politice au enumerat o parte dintre prioritățile politice, economice și sociale, cu accent pe stoparea abuzurilor statului asupra cetățenilor, dezvoltarea clasei de mijloc, armonizarea conflictului dintre generații și promovarea unui nou sistem social, bazat pe valoarea individului.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *