Site icon TOMIS NEWS

Furtuni de nisip și apă rece pe litoral: Salvamarii au arborat steagul galben pe plaje – VIDEO

eforie

Ziua de marți a venit cu condiții meteo dificile pe litoralul românesc. Pe plaja din Eforie Sud s-a iscat o furtună de nisip provocată de vântul intens, care a ridicat particule fine în aer, îngreunând vizibilitatea și determinând turiștii să caute adăpost. Pe fondul acestei instabilități atmosferice, salvamarii au arborat steagul galben în stațiunile de pe litoral, inclusiv în Constanța și Mamaia, avertizând asupra unui alt pericol major: temperatura extrem de scăzută a apei mării, care a coborât la doar 12–15 grade Celsius.

Fenomenul este cauzat de vântul care bate de aproximativ 36 de ore dinspre sud, direcție din care apa este mai adâncă și, implicit, mai rece. Acești curenți împing apa rece spre litoral, determinând scăderi bruște de temperatură la nivelul plajei.

„Congelator, apa”, „Foarte rece. Nu am putut intra deloc.”, au spus turiștii în mediul online.

La Eforie Sud, rafalele de vânt au antrenat nisipul în suspensie, formând un nor vizibil pe întreaga plajă. Turiștii au fost surprinși de fenomen și s-au retras spre promenade sau zonele comerciale din apropiere. Deși evenimentul nu a generat pagube, disconfortul a fost major.

Recomandările salvamarilor:

Evitați intrarea bruscă în apă – în special după expunerea la soare.

Nu lăsați copiii nesupravegheați, nici măcar în zonele de mică adâncime.

În caz de disconfort fizic imediat după contactul cu apa rece, ieșiți imediat din mare și solicitați ajutor medical.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version