Începând cu 1 ianuarie 2026, consumatorii casnici din România își pot alege furnizorul de energie electrică dintre zeci de oferte publicate deja de companiile de profil. Conform comparatorului oficial pus la dispoziție de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), prețurile variază considerabil, iar diferențele între cel mai mic și cel mai mare tarif pot depăși pragul de 1 leu/kWh. Președintele ANRE, George Niculescu, a declarat recent că evoluția pieței indică o tendință de scădere a prețurilor, mai ales după eliminarea schemei de plafonare-compensare începând cu 1 iulie.Acesta a subliniat că, într-o piață concurențială, furnizorii sunt obligați să-și ajusteze ofertele pentru a-și păstra clienții.
„Suntem într-un moment în care consumatorul are puterea de decizie. Dacă prețurile ar fi rămase plafonate, nu ar mai fi existat motivația schimbării furnizorului, iar concurența ar fi fost afectată”, a explicat Niculescu în cadrul unei conferințe.
„Este important ca migrarea între furnizori să fie încurajată, pentru că asta obligă companiile să rămână competitive. Pe de altă parte, trebuie să analizăm și ce se întâmplă pe partea de producție, pentru că prețurile mari de achiziție pot influența direct facturile finale”, a mai adăugat șeful ANRE.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google