„Frumoasa mea limbă maternă”, concurs organizat de UDTR cu prilejul Zilei limbii turce

Uniunea Democrată Turcă din România va organiza, la Constanţa, o serie de manifestări culturale dedicate Zilei limbii turce, care se sărbătoreşte luni, 5 iunie a.c. Întrucât vacanțele românești se derulează la nesfârșit și, în acest an, reușesc să blocheze aplicarea în premieră a unei legi, UDTR va marca acest moment (în perioada 9-10 iunie 2017), în cadrul Instituţiei Prefectului-Judeţul Constanţa, prin Concursul Naţional „Frumoasa mea limbă maternă” organizat, vineri, 9 iunie, de Ministerul Educației Naționale în parteneriat cu UDTR.

Evenimentele culturale vor continua sâmbătă, 10 iunie, ora 11.00 cu o paradă a costumelor tradiţionale turceşti pe traseul: Instituţia Prefectului-Bd-ul Ferdinand-Consulatul General al Republicii Turcia la Constanţa-Casa de Cultură, iar de la ora 16.00, în Sala Mică a Casei de Cultură din Constanţa va începe un spectacol de dansuri şi cântece tradiţionale turceşti. În debutul spectacolului preşedintele UDTR, Osman Fedbi, va înmâna plachete omagiale unor personalităţi din spaţiul public, care prin activitatea lor au contribuit la promovarea limbii, culturii turce şi a imaginii etnicilor turci din România.

Uniunea Democrată Turcă din România sărbătoreşte în premieră Ziua limbii turce, ca urmare a adoptării de către Parlamentul României a Legii nr.223 din 17 noiembrie 2016,  prin care se instituie ca Zi a Limbii Turce, ziua de 5 iunie. Conform legii iniţiate de deputatul Iusein Ibram, anual, cu prilejul Sărbătorii Zilei limbii turce, în localităţile în care trăiesc menbri ai comunităţii turce se organizează manifestări culturale dedicate acestui eveniment.

Cu prilejul Zilei Limbii Turce, Preşedintele UDTR, Osman Fedbi a declarat: „Fie ca această zi pe care o sărbătorim cu mândrie, să vă aducă tuturor bucurie în suflete, unitate şi satisfacţia că suntem o comunitate care şi-a păstrat identitatea etnică şi religioasă de-a lungul timpului, o etnie loială şi respectată de statul român. La mulţi ani!”

1 Trackback / Pingback

  1. URL

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*