Franța și Germania propun un Summit UE – Rusia

Germania și Franța au propus, miercuri, un summit comun al liderilor Uniunii Europene cu președintele rus, Vladimir Putin, într-o încercare de a îmbunătăți relațiile glaciale ale blocului european cu Rusia, relatează Reuters. Dacă se va materializa, o astfel de întâlnire ar fi prima din 2014, de când Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea.

Avem nevoie de o discuție despre cum putem ieși din această spirală negativă, dar trebuie să o facem uniți”, a declarat un înalt diplomat european, adăugând, însă, că țări precum statele baltice, mai precaute în ce privește Rusia, ar putea să nu accepte un astfel de summit.

Nu este nici clar dacă acest posibil summit îi va include pe toți cei 27 de lideri europeni sau doar pe șefa executivului european, Ursula von der Leyen și pe președintele Consiliului European, Charles Michel. Summit-urile UE-Rusia au fost suspendate după agresiunea rusească în Ucraina și anexarea Crimeei în 2014. Liderii europeni urmează să discute o nouă strategie pentru gestionarea relațiilor cu Rusia la un summit la Bruxelles, joi.

Germania și Franța au făcut propuneri pentru summitul-dezbetere de joi. Merkel a menționat, anterior, că nu doar SUA ar trebui să discute cu Rusia și China la nivel înalt. Rusia este un vecin. Un astfel de format a mai existat înainte în 2007, în Finlanda”, a declarat o sursă familiarizată cu discuțiile pentru Reuters.  

În ciuda acuzațiilor vestului conform cărora Rusia este responsabilă de atacuri cibernetice și acțiuni de dezinformare, pe care Kremlinul le neagă, Rusia este al cincilea cel mai mare partener comercial al UE, iar blocul european este cel mai mare investitor străin în Rusia. Propunerea vine după ce președintele american, Joe Biden, a avut prima sa întrevedere, în calitate de președinte, cu Vladimir Putin, la Geneva, săptămâna trecută. Uniunea Europeană trebuie să devină mai „robustă și mai rezistentă” în relația cu Rusia și împotriva încercărilor acesteia de a o submina, a spus șeful diplomației europene, Josep Borrell, în cadrul unei prezentări a Comisiei a opțiunilor de politici în relația cu Rusia, săptămâna trecută, conform Euronews.

Denumită „push back, constrain and engage”, strategia UE față de Rusia presupune realism din partea blocului european în ce privește relația sa cu Rusia. Borrell spune că „alegeri deliberate de politici din partea guvernului rus din ultimii ani au dus la o spirală negativă a relațiilor noastre”. El a mai spus și că UE „trebuie să fie realistă și să se pegătească pentru o înrăutățire a relațiilor cu Rusia, care se află deja la cel mai scăzut nivel”.

Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a descris relațiile cu Moscova ca fiind „complexe” și adăugând că „provocarea strategică cheie” prezentată de Rusia face necesar ca UE să acționeze „unitar și consistent, în apărarea valorilor și intereselor noastre fundamentale”.

La începutul săptămânii trecute, membrii NATO au subliniat din nou că Rusia este unul dintre principalele amenințări pentru securitatea lor. Prezentarea strategiei vine la mai multe luni de la momentul în care Borrell a efectuat o vizită în Rusia, descrisă de observatori și legislatori europeni „drept dezastruoasă”. La acel moment, ministrul de externe rus, Serghei Lavrov a criticat UE chiar în fața lui Borrell, numind-o „un partener neserios”.

Noua strategie a blocului european, desfășurată într-un raport de 14 pagini, accentuează că relația cu Moscova este o „provocare strategică cheie” pentru că Rusia încearcă să interfereze și să destabilizeze statele-membre dar și pentru că „potențialul pentru cooperarea UE-Rusia este considerabil”. Conform acesteia, blocul va acționa mai sistematic cu măsuri împotriva încălcărilor drepturilor omului din Rusia și pentru apărarea valorilor sale democratice; va continua să afirme integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei și să susțină societatea civilă rusă. Astfel, spune șeful diplomației UE, blocul european trebuie să facă front comun pentru că în acest moment Rusia preferă să discute separat cu statele membre pentru a obține acorduri bilaterale. Noua strategie are ca scop eliminarea acestei opțiuni pentru Rusia – „Rusia trebuie să vorbească ori cu Uniunea Europeană, ori să nu vorbească cu nimeni”. De asemenea, conform strategiei, UE ar trebui să discute cu Moscova în ce privește probleme de sănătate publică și schimbări climatice pentru a-și promova propriile interese folosindu-se de „avantajul său competitiv” în ce privește relațiile comerciale.

Rusia este al cincilea partener comercial al UE, reprezentând 4,8% din comerțul său total, în timp ce UE este pentru Rusia cel mai mare partener comercial, reprezentând 37,3% din comerțul său total. Borrell a mai vorbit și de tranziția din energie, în condițiile în care renunțarea la hidrocarburi va face ca Europa să aibă o putere de negociere mai mare cu Rusia, unul dintre furnizorii săi majori de energie.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *