Forțele Navale: Șeful Statului Major al Marinei Militare Franceze, în vizită la Constanța

După încheierea Reuniunii Comandanților Marinelor Militare din Europa (Chiefs of European Navies, CHENS 2022), desfășurată la București, delegația condusă de șeful Statului Major al Marinei Militare Franceze, amiralul Pierre Vandier, a efectuat vineri, 13 mai, o vizită oficială în unități ale Forțelor Navale Române, din Constanța, la invitația șefului Statului Major al Forțelor Navale, contraamiral Mihai Panait. În portul militar Constanța, Amiralul Vandier a vizitat fregata „Regina Maria” și puitorul de mine și plase 274 „Viceamiral Constantin Bălescu”, după care s-a deplasat la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” și Centrul de Scafandri.

Pierre Vandier

Cooperarea militară română-franceză în domeniul naval a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare semnificativă, prin participarea, în comun, a marinarilor militari romani și francezi la exerciții internaționale, la operații NATO și UE, precum și prin activitățile desfășurate în timpul escalelor navelor militare românești și franceze în porturile din cele două țări. Pe parcursul vizitei, contraamiralul Panait a discutat cu omologul său francez despre activitățile desfășurate în comun, atât în plan bilateral, cât și în cadrul grupărilor navale permanente ale NATO din Marea Neagră și din Marea Mediterana. Discuțiile dintre cei doi oficiali militari au mai cuprins și subiecte privind dezvoltarea unor proiecte comune ale forțelor navale din ambele țări în domeniul învățământului militar de marină, precum și aspecte referitoare la situația de securitate din zona Mării Negre.

panait

La Centrul de Scafandri, amiralul Vandier și contraamiralul Panait au discutat despre extinderea colaborării dintre Forțele Navale Române și Marina Militară Franceză în cadrul proiectelor de cooperare structurată ale Uniunii Europene în domeniul politicii de securitate și apărare (PESCO), la care participă România și Franța.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.