Forțele Navale, prezente la Breeze 21, organizat de marina militară bulgară

Dragorul maritim ,,Locotenent Lupu Dinescu” (DM 25) a plecat din portul militar Constanța marți, 6 iulie, pentru a se integra, în perioada 7-27 iulie, în gruparea navală permanentă NATO de luptă contra minelor SNMCMG-2 (Standing NATO Mine Countermeasures Group 2), pentru a executa misiuni de monitorizare a traficului maritim și de luptă împotriva amenințărilor subacvatice în bazinul Mării Negre.

naval 1

Potrivit Forțelor Navale, gruparea SNMCMG-2 este alcătuită din nava de patrulare ESPS ,,Rayo” P-42 (Spania, nava-comandant a grupării), vânătorul de mine TCG ,,Akcakoca” M-268 (Turcia) și dragorul de mine ,,Locotenent Lupu Dinescu” DM-25 (România) și urmează să participe la Exercițiul multinațional „Breeze 21”, organizat de Forțele Navale Bulgare, în perioada 10-19 iulie.

Dragorul maritim „Lt. Lupu Dinescu” face parte din contingentul naval românesc al Forței NATO de Reacție (NATO Reaction Force) 2021, împreună cu fregata „Regina Maria” și un detașament de scafandri EOD. Echipajul dragorului maritim românesc este alcătuit din 78 de militari și este comandat de locotenent-comandorul Ionuț Diaconu.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *