Forțele Navale Române vor participa duminică, 25 octombrie, la ceremoniile militare organizate cu prilejul Zilei Armatei României, în mai multe orașe din țară.

Activitățile dedicate cinstirii memoriei eroilor neamului vor începe de la ora 12.00 și se vor desfășura în Constanța, la Monumentul ,,Victoriei” din Parcul Arheologic, în Brăila, la „Ansamblul Comemorativ dedicat Eroilor Neamului”, în Babadag, la „Monumentul Eroilor”, și în Tulcea, la „Cimitirul Eroilor”.

Izvoarele istorice atestă faptul că, la data de  25 octombrie 1944, după lupte grele și cu prețul vieții a 50.000 de soldați, orașul Carei a fost eliberat de sub ocupație străină. Victoria a fost posibilă  în urma unei intense ofensive pentru eliberarea nord-vestului României, prin obținerea de victorii succesive la Sfântu Gheorghe, Târgu Mureș, Oarba de Mureș, Păuliș, Turda, Cluj-Napoca, Oradea și Satu-Mare. arPentru omagierea acestor victorii și a eroilor căzuți de-a lungul timpului, ziua de 25 octombrie a fost proclamată „Ziua Armatei României”, prin Decretul nr. 381 din data de 1 octombrie 1959, pentru declararea zilei de 25 octombrie ca „Ziua Forțelor Armate ale Republicii Populare Române”.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *