Forțele Navale continuă activitățile de instruire pe Dunăre

Militarii de la Flotila Fluvială „Mihail Kogălniceanu” continuă seria activităților de instruire pe fluviul Dunărea, prin executarea unui marș de instrucție de la Brăila la Călărași. Monitorul „Lascăr Catargiu” și vedeta blindată „Posada” pleacă luni, 15 aprilie 2019, din locul de dislocare permanentă, în amonte pe Brațul Borcea, spre kilometrul 57. Prima escala va fi în comuna Borcea, unde localnicii vor putea să viziteze cele două nave militare, în intervalul orar 14.00-16.00, după care marinarii militari fluviali vor naviga în amonte, până în zona Chiciu, Călărași.

Potrivit Forțelor Navale, monitorul 47 și vedeta blindată 179 vor pleca în dimineața zilei de joi, 18 aprilie, spre portul Brăila, activitățile de perfecționare a deprinderilor tinerilor ofițeri privind procedurile standard de operare a sistemelor și echipamentelor de la bord continuând pe toată durata marșului. Totodată, echipajele vor actualiza baza de date din zona fluvială de responsabilitate, pentru a fi în măsură să-și îndeplinească misiunile în cele mai bune condiții si cu rezultate deosebite.

„Flotila Fluvială Română este o capabilitate unică în cadrul forțelor navale ale NATO, având ca misiune principală asigurarea securității căilor de comunicații fluviale pe sectorul românesc al Dunării, în zona Deltei, precum și în nordul litoralului dobrogean al Mării Negre”, au mai precizat reprezentanții Forțelor Navale.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE
error0

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*