FORȚA DREPTEI Ludovic Orban spune că îi va fi GREU să mai sprijine pe cineva și VA CANDIDA la prezidențiale
Preşedintele partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a declarat că este dezamăgit de Klaus Iohannis și și-a arătat intenția de a candida la alegerile prezidențiale, pentru că îi va fi greu să mai sprijine pe cineva. Orban, împreună cu alţi parlamentari din Forţa Dreptei, au participat la lansarea grupului de iniţiativă teritorială a partidului, la Sibiu.
„Cea mai mare dezamăgire care mi-a provocat-o vreodată un om alături de care am făcut politică este dezamăgirea provocată de Klaus Werner Iohannis. Niciodată nu mi-aş fi imaginat că, sub masca de neamţ pe care şi-a pus-o, sub masca euro-atlantistă pe care şi-a pus-o, se poate ascunde un caracter atât de josnic, o lipsă de onestitate şi de empatie faţă de români şi atâta cinism şi lipsă de sensibilitate faţă de România, rareori mi-a fost dat să văd. (…) Cu siguranţă. Dacă mă uit pe scena politică românească, îmi dau seama că e o afirmaţie de bun-simţ, exprimarea unei intenţii de a candida la Preşedinţia României. Plus că, vă mai spun o dată, după ce te-ai fript cu ciorba, sufli şi în iaurt. Foarte greu aş mai putea să iau decizia să mai sprijin pe altcineva”, a declarat Orban, în cadrul conferinței de presă ce a precedat evenimentul.
CITEȘTE ȘI: