Focșa (AUR): „NU suntem împotriva educației sexuale. Cei care promovează neomarxismul, acest liberalism deșănțat, NU pot să construiască o societate sănătoasă”
Parlamentarii constănțeni ai AUR, deputatul Dumitru Viorel Focșa și senatorul Sorin Mateescu, au organizat duminică o conferință de presă. Pe lângă subiectele politice abordate, deputatul Focșa a vorbit și despre… ideologie. Acesta a precizat că AUR nu se poziționează împotriva educației sexuale, ci împotriva forțării acestei abordări, prin învățarea micilor școlari chestiuni extreme, cum ar fi schimbarea de sex:
„Noi nu suntem împotriva educației sexuale, suntem în sec. XXI, dar nu ne ducem la copii de 6 ani să promovăm așa ceva. Nu suntem de acord cu așa ceva. Dacă vorbim de tinerii de la cls a 7-a în sus, da, se cade, e o pregătire corespunzătoare. Deși, eu cred că această educație s-ar putea face și în familie, mamele și tații să discute cu copiii lor despre lucruri care fac parte din firescul vieții. Am auzit că în unele state se ajunge și la schimbare de sex, ne ducem într-o altă lume, demonică. Noi suntem un partid creștin, poporul român stă lipit de Dumnezeu și are această aplecare pentru a-și duce viața raportându-se la Creator. Cei care promovează neomarxismul, acest liberalism deșănțat, nu pot să construiască o societate sănătoasă”, a spus deputatul Focșa.
CITEȘTE ȘI: