Focșa (AUR) cheamă Curtea de Conturi pe capul primarului Chițac pentru legalitatea stabilirii prețului local al energiei termice

Deputatul constănțean al AUR, Dumitru Viorel Focșa, consideră că s-au constatat o serie de nereguli privind stabilirea prețului local al energiei termice și, în acest context, solicită Curții de Conturi să demareze un control la Primăria municipiului Constanța, Consiliul Local Municipal și Societatea Termoficare Constanța SRL, vizat fiind – evident – primarul Vergil Chițac, inițiatorul tuturor regulamentelor și prețurilor controversate din municipiu.

Adresa parlamentarului către Curtea de Conturi:

Stimate domnule Mihai Busuioc, președinte al Curții de Conturi a României,

În data de 26.11.2021, la inițiativa primarului municipiului Constanța, Vergil Chițac, Consiliul Local Constanța a adoptat Hotărârea privind aprobarea prețului local al energiei termice furnizate de către Societatea Termoficare Constanța SRL în municipiul Constanța începând cu data de 01.11.2021 și Hotărârea privind stabilirea prețului local pentru populație al energiei termice furnizate de către Societatea Termoficare Constanța SRL și a subvenției unitare acordată populației pentru perioada 01.11.2021-31.03.2022, în municipiul Constanța.

Într-o declarație făcută ulterior adoptării celor două Hotărâri, primarul Vergil Chițac a afirmat că: „Prețul final al gigacaloriei se poate stabili în urma unui audit energetic al întregului sistem de termoficare. Este o chestiune inginerească ce se desfășoară pe durata unui an, pentru a putea cuprinde toate cele patru anotimpuri”.

În procesul elaborării și adoptării celor două Hotărâri la care am făcut referire în preambulul prezentei interpelări nu a existat niciun audit energetic al sistemului de termoficare, nici măcar unul demarat pe parcursul acestui an și care să poată genera o estimare de cost, deci, prețul local al energiei termice și prețul local pentru populație al energiei termice sunt stabilite mai mult arbitrar decât legal.

Pe cale de consecință, vă solicit, stimate domnule președinte, să dispuneți desfășurarea unei misiuni specifice de control la Primăria municipiului Constanța/Consiliul Local Constanța și Societatea Termoficare Constanța SRL pentru a verifica legalitatea stabilirii prețului local al energiei termice și prețului local pentru populație al energiei termice, precum și a plăților/încasărilor ce decurg din aplicarea Hotărârilor menționate.

Amintim faptul că, la 26 noiembrie 2021, prețul la gigacalorie s-a majorat la 1.337 lei, greu de suportat pentru cetățeni, numai că primarul Chițac vrea să meargă mai departe și, în aceeași lună, a anunțat că vrea să îl crească la 1.634 lei! Nu există studii de impact sau o justificare concretă, în afară de aceea de a arunca în cârca constănțenilor pierderile sistemului de termoficare, sistem care – dintr-o dată – este eficient în percepția edilului.

Am urmărit stupefiat așa-zisa prestație a primarului la Spitalul de Boli Infecțioase. Acest om m-a trecut prin toate stările posibile: am plecat de la speranță, am continuat cu „atenție și îngrijorare” – cum zice mentorul său, apoi dezamăgire, lehamite și acum pot să spun că mă îndrept spre disperare. Nu se poate așa ceva! Primarul Chițac a ajuns de capul lui la concluzia că pierderile sistemului falimentar trebuie susținut de constănțenii care deja sunt loviți din toate direcțiile: inflație, gaze, energie, rate bancare. Amiralul de carton își imaginează că oamenii au pensiile lui speciale și ale camarilei sale care știm cum și-au făcut averile (unii dintre ei)? Știu că Curtea de Conturi are obligația legală să vină la începutul anului, dar vreau să subliniez că ar fi bine să vină mai repede și că sunt foarte atent la verificările lor, pentru că sărăcirea sistematică, ilegală, din rea-voință trebuie să înceteze!”, a completat deputatul Focșa, pentru TOMIS NEWS.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *