Flotila Fluvială, la ceas aniversar: 125 de ani de la înființare

Flotila Fluvială „Mihail Kogălniceanu” aniversează joi, 01 aprilie, 125 de ani de la înființarea primei structuri militare fluviale a Forțelor Navale Române, în anul 1896, când, sub semnătura Regelui Carol I, a intrat în vigoare „Tabloul de repartizare a ofițerilor Flotilei pe corpuri și servicii în anul 1896-1897”, prima formă oficială de organizare a Diviziei de Dunăre, cu responsabilități în transportul trupelor și menținerea libertății de navigație pe Dunăre, ca o măsură esențială pentru apărarea independenței statului român. Comandamentul Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu” continuă tradițiile Diviziei de Dunăre și are în subordine două divizioane de nave de luptă, un divizion de nave sprijin logistic și un regiment de infanterie marină, structuri cu care este în măsură să desfășoare acțiuni militare, pe timp de pace sau în caz de agresiune armată, în zona de responsabilitate fluvială și lagunară a României.

Potrivit Forțelor Navale, aniversarea celor 125 de ani va fi marcată printr-o serie de activități, care vor fi organizate în portul militar Brăila și la Biblioteca Județeană Brăila, în perioada 01-28 aprilie. Joi, 1 aprilie, va avea loc, în portul militar Brăila, o festivitate militară restrânsă, în cadrul căreia locțiitorul șefului Statului Major al Apărării, general-locotenent Vasile Toader, va decora Drapelul de Luptă al Comandamentului Flotilei Fluviale cu Ordinul «Virtutea Maritimă”» în grad de „Cavaler”, cu însemn de pace, pentru militari, distincție militară conferită de către Președintele României, în semn de apreciere a înaltului profesionalism şi a rezultatelor importante obținute, de-a lungul timpului, de către personalul unității. Cu același prilej aniversar, șeful Statului Major al Forțelor Navale, contraamiral Mihai Panait, și comandantul Flotilei Fluviale, contraamiral de flotilă Cornel Rogozan, vor acorda o serie de distincții militare, medalii și plachete aniversare persoanelor care au contribuit la afirmarea valorilor militare ale Comandamentului Flotilei Fluviale.

Evenimentul va fi consemnat în istoria modernă a României și prin medalia aniversară „125 de ani de la înființarea Diviziei de Dunăre”, emisă de către Regia Autonomă Monetăria Statului, într-o ediție limitată, iar la Biblioteca Județeană Brăila, vineri, 2 aprilie, se va deschide pentru public expoziția „Flotila Fluvială la ceas aniversar”, în care vor fi prezentate medalia aniversară „125 de ani de la înființarea Diviziei de Dunăre” și o selecție de documente din colecția Muzeului Național al Marinei Române. Expoziția „ Flotila Fluvială la ceas aniversar”, va fi deschisă în perioada 01-28 aprilie, conform programului Bibliotecii Județene Brăila, de luni până vineri, orele 11.00-16.00, intrarea fiind gratuită.

Medalia aniversară a fost concepută ca arc peste timp din anul 1896 până în anul 2021, stilizând pe fațetele sale patru elemente importante ale dezvoltării structurii fluviale a Forțelor Navale Române. Se reliefează pe una din fațete bustul marelui om politic Mihail Kogălniceanu, cel care a sintetizat importanța Dunării pentru poporul român prin cuvintele „Cheia mântuirii noastre este drumul Dunării spre Marea largă deschisă tuturor”. Pe cea de-a doua fațetă, în partea de sus, este prezentat sediul Comandamentului Flotilei Fluviale, clădire monument istoric de renume în municipiul Brăila, cu o vechime de 111 ani, iar din centru se desparte trecutul de prezent prin reliefarea a două nave fluviale de referință pentru această structură militară. Prima navă tip monitor, botezată „Mihail Kogălniceanu”, este nava care a făcut obiectul celui de-al treilea program de dezvoltare a Marinei Militare Române de după Războiul de Independență, iar cea de-a doua navă este actualul monitor cu numărul de bordaj 45, botezat tot „Mihail Kogălniceanu”, care a participat la numeroase marșuri de instrucție, misiuni, operații, exerciții naționale și multinaționale, în zona de responsabilitate fluvială. Medalia va putea fi admirată și cumpărată de la reprezentanții Monetăriei Statului, care se vor afla vineri, 2 aprilie, la sediul Bibliotecii Județene Brăila. Ediția limitată a medaliei aniversare „125 de ani de la înființarea Diviziei de Dunăre” conține 70 de exemplare, 30 din argint și 40 din tombac/cupru.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *