Drapelul de Luptă al Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu” a fost decorat miercuri, 21 octombrie, cu „Emblema de Onoare a Statului Major al Apărării”, în cadrul unei festivități care a avut loc în Portul Militar Brăila, la care au participat locțiitorul șefului Statului Major al Apărării, general-locotenent Vasile Toader, comandantul Componentei Operaționale Navale și locțiitor al șefului Statului Major al Forțelor Navale, contraamiral de flotilă Cristian Lișman și comandantul Flotei, contraamiral de flotilă Ion Condur.

Leagănul Marinei Militare Române, Flotila Fluvială este astăzi păstrătoarea tradițiilor marinărești glorioase, înfăptuite prin jertfa eroilor marinari. Forțele navale fluviale ale României își au originea în flotilele Munteniei și Moldovei, care asigurau libertatea de navigație pe Dunăre, pentru navele Principatelor Române.

Astăzi, forțele fluviale ale României sunt concentrate în orașele Brăila, Tulcea și Babadag și au la dispoziție peste 30 de nave de luptă și de sprijin logistic, precum și structuri de infanterie marină, pentru a îndeplini misiuni de descurajare a acțiunilor ilegale pe fluviu și în Delta Dunării, misiuni de supraveghere a comunicațiilor fluviale și de interzicere a traficului ilicit de mărfuri periculoase în zona de responsabilitate, dar și misiuni de intervenție în sprijinul autorităților naționale.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *