Spread the love

Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, a declarat luni seară că „dacă trecem peste acest moment, o să fie mult mai ușor și vom vedea rezultate imediat”. Cîțu este convins că momentul critic – economic vorbind, este în acest an, dar „dacă trecem cu bine” vom avea parte de o neașteptată revenire economică. În contextul în care estimările din acest an arată venituri mai mici cu 20 de miliarde lei și cheltuieli mai mari cu 12 miliarde, Florin Cîțu a susținut în cadrul unei emisiuni televizate că România încă oferă „cele mai generoase pachete” pentru românii care și-au pierdut locurile de muncă. Totodată, Cîțu a vorbit și despre un moment istoric, ziua de vineri – 10 aprilie, reprezentând ziua în care ministerul a făcut… cele mai multe plăți.

„Acestea sunt cifre pentru tot restul anului, așa se estimează la acest moment, șocul pe care l-a resimțit economia în aceste 2-3 săptămâni. Sunt estimări. Lucrurile pot să fie mai bune sau mai rele în perioada următoare. Depinde de cum vor fi implementate măsurile pe care le-am luat. Până acum eu cred că putem să avem și rămân la ideea mea că economia va avea o revenire în V, va veni și o revenire bruscă, dar dacă ne uităm doar la cifre așa va fi. Având în vedere implementarea măsurilor pe care le-am luat până acum, să vedem după aceea măsurile de relansare a economiei. În acest moment, cele trei măsuri principale pe care le-am luat încep să-și facă efectul. Vorbim de linii de credit pentru IMM-uri – astăzi m-am uitat la liniile de credit pentru capital de lucru și investiții, subvenționate de stat până la 90% și cu dobândă subvenționată de până la 100%, avem șomaj tehnic care deja începe să fie plătit și măsura care amână ratele românilor până la 9 luni. Este printre cele mai generoase programe și o să vină și FMI și Banca Mondială cu mai multe rapoarte, veți vedea, România are printre cele mai generoase pachete, pentru că nu vorbim doar de garanții, dar vorbim și de ajutorul de șomaj care include pe toată lumea. (…) După ce relaxăm condițiile pe care le impunem să putem să revenim, dar numai după ce ne asigurăm că sănătatea românilor nu este pusă în pericol. Este foarte dificil acest moment din punct de vedere economic, pentru că trebuie să ne finanțăm, cheltuielile cresc, dar trebuie să plătim în continuare facturile guvernului, am rambursat TVA – în martie, 4 miliarde, rambursăm cu control ulterior în aprilie, a fost vineri o zi dificilă pentru noi pentru că am plătit în avans pensii și cred că a fost ziua în care am făcut cele mai mari plăți din istorie de la Ministerul Finanțelor, a fost o zi complicată. Nu a funcționat normal și să te finanțezi pe termen scurt, rapid și prin surprindere, a fost complicat, dar am reușit. În fiecare zi avem o provocare și provocarea cea mai mare pentru Finanțele Publice este să finanțezi aceste cheltuieli, dar așa cum am promis nu vor exista probleme în plata la timp a salariilor, pensiilor, a șomajului tehnic și a altor facturi. Vineri a fost o adevărată luptă contracronometru să se găsească acești bani care să se găsească în conturi și apoi către cetățeni”, a spus Florin Cîțu.

Aparatul administrativ. Prost, dar… bun

Florin Cîțu s-a erijat într-un promotor al reformării din temelii a sistemului public, însă, potrivit acestuia, nu este momentul acum, pentru că este în prima linie și… mai vedem ulterior. Chiar și cu acest sistem public ineficient, Cîțu consideră că este nevoie de fiecare om din administrația publică și că nu ne permitem prea multe războaie.

„Sunt costuri pentru economie și apar în fiecare zi probleme, dar nimic nu se compară cu acest obiectiv principal – sănătatea românilor. Este ceea ce trebuie să reparăm astăzi, restul mai vedem ulterior. Este important ca ceea ce facem la minister, chiar dacă nu se vede, doctorii, polițiștii, toți cei din aparatul administrativ, să știe că salariile vin la timp, să nu aibă această grijă. Astăzi, lupta cu criza se duce cu aparatul administrativ, care, bineînțeles, nu este cel mai eficient, dar lucrăm cu el, este în prima linie. (…) Astăzi, este nevoie de fiecare om din administrația publică. Avem nevoie de 2-3 echipe în sistemul de plăți, vital în sistemul de economie, acolo am 2-3 echipe care lucrează în diferite locuri, dacă Doamne ferește, se întâmplă undeva să existe un caz să avem alte două echipe. Este important să ne finanțăm la timp, ca banii să ajungă la timp și în sectorul privat, în șomaj tehnic, facturile plătite la timp către companii, dar și către medici, profesori și polițiști. Mereu am susținut o reformă a aparatului administrativ, sunt cel care a spus că este nevoie de o reformă, dar o spuneam într-un moment în care România nu era într-o luptă cu coronavirus. În continuare, la minister facem această reformă, prin digitalizarea ANAF, a mers mult mai rapid decât în orice altă perioadă, urmează și digitalizarea MFP, dar cred că astăzi este dificil să vorbim de astfel de lucruri, pentru că sunt greu de interpretat și nu cred că poți să aplici această măsură unitar și atunci o facem când nu avem lupta cu criza din domeniul sănătății și aparatul administrativ este cel care astăzi se luptă cu această criză. (…) Problema este de moment și cred că putem să suportăm toți costuri. Cred că trebuie să ne concentrăm pe toate resursele pe care le avem. Mențin opinia că avem un aparat administrativ poate supradimensionat, este ineficient, am zis să facem informatizarea, dar acum este problema de moment. Nu cred că ne permitem astăzi prea multe războaie…”, a mai spus Florin Cîțu.

Toate țările au… nevoie de bani

Este clar pentru toată lumea că deficitul bugetar va fi depășit anul acesta, însă, la Ministerul Finanțelor Publice, aceasta este cea mai mică problemă. Atât România cât și celelalte țări se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește împrumuturile de pe piața externă. Potrivit lui Florin Cîțu, în România dificultatea crește prin… proiectele populiste din Parlament. PSD, ALDE și PRO România au condiționat votul programat pentru marți în Parlament pentru decretul privind prelungirea stării de urgență (detalii AICI!), iar Cîțu consideră că România nu este în situația de a oferi proiecte populiste, întrucât banul promis trebuie plătit, iar statul nu poate să promită acum… orice.

„Orice cheltuială în plus înseamnă și costuri în plus pentru România și pierderile financiare nu funcționează azi așa cum funcționau până acum. Toate țările din lume sunt pe piețe financare să se finanțeze. Toate au deficite record. Toate au nevoie de bani. (…) Planul doi de a ne reface după șoc este mult mai ușor, pentru că sunt momente în care omenirea a trecut prin revenire și avem exemple cum să ne revenim. Dificil este acum, ce facem acum, astăzi. Dacă trecem peste acest moment, o să fie mult mai ușor și vom vedea rezultate imediat. Acum trebuie să ne concentrăm, să nu ne pierdem concentrarea. (…) Veniturile mai mici și cheltuielile mai mari arată că depășim deficitul. Dar, Parlamentul este plin astăzi de proiecte populiste care cresc cheltuielile, doar pentru că se poate, dar nimeni nu se gândește că acest deficit trebuie finanțat, de aceea ne tot opunem acestor proiecte populiste, nu pentru că nu vrem, dar trebuie să ne asigurăm că fiecare 1.000 lei pe care o promitem cuiva, că plătim o factură, un ajutor de șomaj, trebuie să o și dăm, doar pe hârtie este ușor să promiți. Astăzi, să te finanțezi de pe piețele internaționale este foarte dificil, o facem, în fiecare zi sunt atent, vorbesc cu sistemul financiar-bancar din România, dar nu sunt momente normale în care ai cum ai deficitul și să spui că te împrumuți oricât. Nu este chiar așa. (…) România nu are ratingul Germaniei sau al Franței sau al Italiei și sunt și acolo probleme de finanțare. Peste tot sunt probleme de finanțare”, a mai spus Florin Cîțu.

În ciuda faptului că, potrivit ministrului Finanțelor, România s-a împrumutat astăzi la o dobândă de 3,78%, revenirea la nivel mondial și inclusiv național va fi mai ușoară, cu note optimiste pentru… 2021.

„Dacă trecem cu bine și sănătoși peste această perioadă, revenirea va fi mai ușoară, pentru că avem instrumentele. Am trecut prin mai multe crize economice. Da, va fi o creștere economică în 2021, care să elimine scăderea economică din 2020. Dar, după ce tragem linie vom avea doi ani de zile pe zero, dar ceea ce pierdem anul acesta, după estimările mele, vom recupera anul viitor, dacă trecem cu bine și dacă respectăm starea de urgență. Este pentru binele nostru”, a mai spus Florin Cîțu.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *