Florin Cîţu: „Un premier fără Finanţe va fi o problemă…”

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a afirmat, marţi, că îi pare rău că în urma negocierilor – conduse de Nicolae Ciucă – PNL nu are Ministerul Finanţelor. Florin Cîţu a fost întrebat, marţi, despre rezultatul negocierilor pentru formarea coaliţiei de guvernare şi a afirmat că a făcut tot ce a depins de el. „Dacă a fost nevoie să mă dau la o parte, m-am dat la o parte. Toate aceste lcururi le-am făcut pentru a debloca situaţia”, a afirmat Cîţu.

Acesta a atras atenţia că a fost decizia partidului, iar negocierea a fost condusă de viitorul premier.

Mie îmi pare rău că nu avem Finanţele, cred că un premier fără Finanţe va fi o problemă, dar acesta este rezultatul negocierii. După ce se aşază lucrurile va trebuie să tragem linie şi să vedem cum mergem mai departe”, a mai declarat Cîţu.

În cadrul negocierilor cu PSD s-a decis ca partidul care nu are premierul să deţină Ministerul Finanţelor, secretarul general al Guvernului şi Ministerul Transporturilor. Președintele PNL, Florin Cîțu, se arată deranjat de faptul că unii colegi au început să-l critice, în special în ultimele zile. El le transmite colegilor să discute problemele în partid mai întâi.

Le-am spus tuturor: cei care vor să discutăm la partid, discutăm la partid. Dacă preferă să discute prin presă, evident că trebuie să vedem ce decizii luăm, ce măsuri luăm. Mă interesează să vină toți înapoi. Sunt unii care au fost și au plecat poate față de o afinitate față de fostul lider”, a spus Cîțu.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *