Florin Cîțu: „Suntem în ultima etapă pentru a elimina PSD-ul de la butoane din România”

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, susţine că guvernarea liberală „a eliminat taxe nenorocite” introduse de fostele guverne social-democrate, demonstrând că „economia funcţionează foarte bine atunci când elimini taxe şi când statul îşi plăteşte datoriile”.

Acum suntem în ultima etapă pentru a elimina PSD-ul de la butoane din România. I-am scos de la butoane de la Primăria Generală, îi scoatem şi din Parlament şi vom putea să implementăm cu adevărat soluţia liberală de dezvoltare a României“, afirmă Cîţu.

Am intrat în politică pentru a arăta că soluţia liberală, soluţia cu taxe mici şi puţine pe care le plătim toţi este singura soluţie de dezvoltare a României. (…) Am arătat că economia funcţionează foarte bine atunci când elimini taxe şi când statul îşi plăteşte datoriile. Urmează o perioadă dificilă şi am arătat că nu dăm înapoi atunci când este greu. Ne-am asumat guvernarea anul trecut într-o periodă dificilă, ştiam că este foarte greu, ştiam că s-ar putea să ne coste, dar ne-am asumat-o, pentru că acesta a fost, de fapt, pactul pe care l-am făcut cu bucureştenii când am intrat în politică: mergem să-i reprezentăm indiferent de situaţie. Acum suntem în ultima etapă pentru a elimina PSD-ul de la butoane din România. I-am scos de la butoane de la Primăria Generală, îi scoatem şi din Parlament şi vom putea să implementăm cu adevărat soluţia liberală de dezvoltare a României şi a Bucureştiului”, a declarat Florin Cîţu, joi, la inaugurarea sediului de campanie al PNL în Capitală.

Acesta a adăugat că liberalii au „reuşit să oprească nenorocirile pe care a încercat să le facă PSD“, făcând referirie la naţionalizarea Pilonului 2 de pensii, TVA defalcată şi eliminarea altor „taxe nenorocite” introduse de PSD. Cîţu, ales parlamentar în mandatul curent pe listele din Capitală, a precizat că patru ani s-a „luptat pentru bucureşteni cu PSD-iştii”.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *