Florin Cîțu și-a SECURIZAT majoritatea pentru bugetul de stat în Parlament

Grupurile parlamentare ale PNL, USR PLUS, UDMR și minoritățile naționale au anunțat luni, la dezbaterile din plenul reunit pe legea bugetului de stat pe 2021, că vor vota proiectul în forma venită de la Guvern. Adoptarea legii bugetului devine astfel o simplă formalitate, grupurile care susțin bugetul deținând suficiente voturi pentru adoptarea fără emoții a proiectului. În această seară are loc dezbaterea pe amendamente, iar votul final va fi dat marți. Potrivit rapoartelor comisiilor, au fost respinse peste 3.500 de amendamente.

Premierul Florin Cîțu le-a mulțumit parlamentarilor care și-au anunțat sprijinul pentru buget.

Le mulțumesc colegilor de la PNL, USR, UDMR și minorități pentru munca depusă în ultimele zile, pentru susținerea bugetului fără amendamente în Parlament”, a zis premierul.

În Parlament are loc, luni, dezbaterea, în ședință comună, a proiectelor de lege privind bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat pe 2021. De la tribuna Parlamentului, prim-ministrul Florin Cîțu a susținut că acest proiect de buget e cea mai importantă realizare a guvernării la început de mandat. A mai spus, de asemenea, că urmează ani de investiții și reformă.

Începem reforma în toate cotloanele statului român! Oprim 30 de ani de furt PSD-ist din banii publici!”, a spus șeful Guvernului.

„Fără modestie, vă spun că acest buget e cea mai importantă realizare a acestei guvernări de până acum. E primul buget al acestui mandat al unei guvernări de patru ani. O să mă asigur, alături de colegii mei, că va fi o guvernare de succes, ce va aduce o viață mai bună pentru toți românii. Vom reuși dacă suntem uniți, facem reformă și investiții. Am tratat acest buget cu mare simț de răspundere. Începem reforma în toate cotloanele statului român! Oprim 30 de ani de furt PSD-ist din banii publici! Drumul României e în Europa, nicăieri altundeva, și alături de NATO. Garantăm românilor siguranță și securitate”, a declarat Cîțu, de la tribuna Parlamentului.

Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit, luni, în şedinţă comună, pentru a dezbate proiectele de lege privind bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat pe 2021. Şedinţa este condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, care a anunţat că şi-au înregistrat prezenţa 403 parlamentari din totalul de 466.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *