Florin Cîțu: „NU am negociat cu nimeni moţiunea de cenzură”

Premierul Florin Cîţu consideră că PSD, AUR și USR nu sunt atât de iresponsabile încât să arunce România într-o criză politică în prag de iarnă. El spune că nu a negociat cu nimeni moţiunea de cenzură.

Nu am negociat cu nimeni moţiunea.  Vom merge în Parlament. (…) Dacă cele trei partide – AUR, PSD şi USR – sunt iresponsabile să arunce România în criză înainte de iarnă, să o lase fără guvern, să intrăm în negocieri şi poate să ajungem la alegeri anticipate, românii trebuie să ştie cine face acest lucru: USR, AUR şi PSD. Şi sunt sigur că vor fi sancţionaţi la vot. Nu poţi să vorbeşti să dai Guvernul jos când deja (…) am semnat PNRR, iar în iarnă, peste o lună, la sfârşitul lui noiembrie, primim primii bani din PNRR. Avem aşa mult de lucru după 30 de ani de zile în care partidele şi-au bătut joc şi nu au făcut niciun fel de reformă, încât eu nu cred că azi aceste partide sunt atât de iresponsabile încât să pierdem şi această şansă. Eu voi face tot ce ţine de mine ca această guvernare să meargă mai departe condusă de PNL cu premier liberal, Florin Cîţu„, a declarat premierul, la Digi 24.

Referitor la posibilitatea unui guvern minoritar, Cîţu a spus că PNL va rămâne la guvernare până în 2024: „Vom face orice. PNL rămâne la guvernare până în 2024 pentru a implementa programul de guvernare. Nu schimb nicio virgulă din programul de guvernare şi voi căuta în Parlamentul României susţinere pentru toate aceste măsuri. Eu nu cred că USR, care a fost acolo cu noi când am făcut programul de guvernare, care împreună cu noi a negociat PNRR, va vota împotriva acestor legi care vor implementa investiţiile care vin prin PNRR, fonduri europene sau bani de la buget. Nu cred aşa ceva. Avem mult de muncă, nu pot să stau şi să oprim România pentru un partid mic care îşi ia jucăriile şi pleacă de fiecare dată când nu-i convine ceva şi apoi pune tot felul de condiţii ridicole. Sunt un partid mai mic, s-au comportat ca nişte copii răsfăţaţi”.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

2 comentarii la „Florin Cîțu: „NU am negociat cu nimeni moţiunea de cenzură”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *