Spread the love

Firmele şi instituţiile publice din România pot utiliza Ordinul de plată multiplu electronic (OPME), pentru efectuarea de plăţi din conturile deschise la unităţile Trezoreriei Statului prin care îşi desfăşoară activitatea proprie, informează, miercuri, Ministerul Finanţelor.

OPME se completează şi se depune on-line prin Sistemul naţional de raportare Forexebug de către instituţiile publice şi, respectiv, prin intermediul serviciului “Depunere declaraţii” de către operatorii economici şi alte entităţi decât instituţii publice.

Persoanele din cadrul operatorilor economici şi ai altor entităţi decât instituţii publice care semnează ordinul de plată multiplu electronic (OPME) trebuie să fie înrolate în Spaţiul privat virtual (SPV) ca reprezentant legal, reprezentant desemnat sau împuternicit pentru aceştia şi să corespundă cu cele aprobate în fişa specimenelor de semnături depusă la unitatea Trezoreriei Statului prin care aceştia îşi desfăşoară activitatea.

Formularul OPME poate fi descărcat de pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, Sistemul naţional de raportare, respectiv AICI sau poate fi pus la dispoziţie de către unităţile teritoriale ale Trezoreriei statului.

Pentru operatorii economici şi alte entităţi decât instituţiile publice, recipisele aferente depunerii şi validării/respingerii OMPE se vizualizează prin spaţiul virtual (SPV), secţiunea “Mesaje”.

„De ieri, firmele şi instituţiile publice comunică de la distanţă cu Trezoreria Statului! Fără deplasări la ghişeu. Fără cozi. Simplu, în doar câteva click-uri şi cu semnătură electronică. Totul prin intermediul ordinului de plată multiplu electronic. Informatizarea statului nu a fost o prioritate în ultimii treizeci de ani pentru că foarte mulţi profitau de pe urma birocraţiei. Vremea acestora a trecut. Astăzi, mai mult ca oricând, este evident că informatizarea statului este vitală. Nu elimină doar evaziunea fiscală, creşte profitabilitatea şi productivitatea dar elimină şi deplasările inutile într-un moment în care toţi trebuie să stăm în casă cât mai mult. Urmează în câteva săptămâni conectarea caselor de marcat la ANAF. O să ieşim mai puternici şi mai competitivi din această criză”, a precizat ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *