Firea (Familie) a scos din sertare Legea Tineretului: „Până la finalul acestei sesiuni va fi votată în Parlament”

Ministrul Familiei, Gabriela Firea anunţă, joi, pe Facebook, că are promisiunea colegilor din Parlament că până la finalul acestei sesiuni parlamentare, Legea Tineretului va fi votată, după patru ani în care a stat în analize şi comisii. Ea precizează că specialiştii din minister transmit către Comisia pentru Tineret şi Sport din Camera Deputaţilor punctul de vedere pentru fiecare dintre cele peste 60 de amendamente propuse, dintr-un set de peste 150, câte au fost iniţial.

Am promis discuţii aplicate cu tinerii şi mă ţin de cuvânt! A avut loc şedinţa de lucru pentru deblocarea Legii Tineretului. Colegii mei din minister analizează, punct cu punct, fiecare propunere a fundaţiilor şi organizaţiilor de tineret. La întâlnire au participat reprezentanţii Consiliul Tinerilor din România, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România, Fundaţia Naţională pentru Tineret, Uniunea Naţională a Studenţilor din România, Uniunea Studenţilor din România, Consiliul Naţional al Elevilor, Federaţia Asociaţiilor Studenţeşti în Medicină din România YMCA România, Asociaţia DEIS şi UN Youth România”, scrie Gabriela Firea.

Ministrul Familiei a arătat că specialiştii din minister transmit către Comisia pentru Tineret şi Sport din Camera Deputaţilor punctul de vedere pentru fiecare dintre cele peste 60 de amendamente propuse, dintr-un set de peste 150 transmise iniţial.

Colegii mei din Parlamentul României vor analiza şi vota fiecare amendament pentru a debloca această lege. Am promisiunea lor că până la finalul acestei sesiuni parlamentare, Legea Tineretului va fi votată, după patru ani în care a stat în analize şi comisii”, mai spune ministrul Familiei.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.