Spread the love

Copii, părinți și bunici, primarul Municipiului Constanța, Decebal Făgădău, vă invită vineri, 6 decembrie, la ora 18:00, în Parcul Tăbăcărie, pentru a participa la festivitatea de deschidere a Festivalului Iernii 2019.

Amfitrionii evenimentului finanțat de Primăria Municipiului Constanța și organizat de Asociația Culturală pentru Tineret și Copii „Art Theatre“ vor fi Făt-Frumos și Ileana Cosânzeana.

Începând cu ora 16:00, personajele de poveste vor străbate bulevardele Constanței la bordul unui autobuz supraetajat pentru a-i invita în pași de dans pe cei mici și cei mari în Ţara Piticilor.

Surpriza absolută a serii magice va fi concertul extraordinar pe care trupa PROCONSUL îl va susține pe scena Palatului Fermecat, moment urmat de un spectaculos foc de artificii ce va da startul sărbătorii copiilor.

Publicul va putea vizita Atelierele Moşului până la ora 20:00, pentru a afla la ce cursuri sunt aşteptaţi cei mici şi pentru a se întâlni cu zâne, spiriduși, elfi, magicieni sau eroi fantastici.

Până pe 12 ianuarie 2020, vor fi organizate zilnic evenimente culturale, educative și distractive. Moş Crăciun va fi prezent și el la Festivalul Iernii, din 8 decembrie până pe 27 decembrie iar  primirea lui va fi una de poveste.

Patru căsuțe, decorate în spiritul sărbătorilor de iarnă, vor găzdui atelierele lui Moș Crăciun: Căsuța lui Moș Crăciun, Atelierul de Artă, Atelierul de Magie și Căsuța cu Basme Românești.

La Căsuța lui Moş Crăciun, copiii vor avea parte de o mulțime de activități, în funcție de zilele săptămânii: dans, muzică, animație, jocuri, filme, colinde. Turta dulce va fi ingredientul-vedetă al zilelor de miercuri.

La Atelierul de Artă, prichindeii vor picta, vor confecţiona globuri, clopoței, coșulețe, ghirlande, păpuși și multe altele iar la Atelierul de Magie, copiii vor învăța de la maestrul Magician să folosească bagheta magică și să facă diverse trucuri, cu care să-şi impresioneze familia şi prietenii.

La Căsuța cu Basme Românești, cei mici vor asculta poveștile lui Ion Creangă la pick-up și vor bea ceai cald. Atelierul va fi amenajat în stil tradițional românesc.

Palatul Fermecat, o scenă de 48 mp ce va fi acoperită în întregime, va găzdui spectacole în fiecare weekend: vineri, sâmbătă și duminică, între orele 18:00-20:00.

Personajele de poveste, precum Harap Alb, Prâslea cel Voinic, Ileana Cosânzeana, Fata Babei, Elsa, Olaf, Cenușăreasa, Albă ca Zăpada, Frumoasa și Bestia, Jack Sparrow, Harry Potter vor fi prezente în parc în fiecare seară, între orele 16:00 și 20:00, și în weekend, între orele 12:00 și 20:00.

Hărțile amplasate la intrările din Parcul Piticilor îi vor ghida pe copii și pe părinți.

Pentru a fi la curent cu surprizele pe care le-au pregătit organizatorii Festivalului Iernii 2019, accesați pagina de Facebook a evenimentului.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *