Festivalul Berii renaște la Constanța. Palaz: „Vrem să rămână ca tradiție de 1 Mai! Anul acesta vrem să vină și vestita bere Chișinău!”

Consiliul Judeţean Constanţa se ține, literalmente, de petreceri și intenționează să revigoreze tradiţia Festivalului Berii, căruia fostul primar, Radu Mazăre, i-a „pus lacăte” în epoca tristă a carelor alegorice.

Astfel, evenimentul va fi organizat la Pavilionul Expoziţional, de 1 Mai și vicepreședintele CJC, Claudiu-Iorga Palaz, dorește să reinstituie cu acest prilej tradiția acestui festival.

„Va avea loc de 1 Mai, am discutat și cu oameni de la Chișinău să vină și berea lor locală! Încercăm să înviem Festivalul Berii, pe care l-a omorât Radu Mazăre și vrem să îl revigorăm, să rămână ca tradiție de 1 Mai, asta urmărim!”, a spus Palaz, pentru TOMIS NEWS.

Potrivit președintelui CJC, Marius-Horia Țuțuianu, festivalul va fi legat de fluxul mare de turiști de la debutul sezonului estival.

„Festivalul Berii se leagă cu sărbătoarea de 1 Mai, foarte mulți oameni vor veni atunci la mare. Vor participa foarte mulți producători de bere, va fi cu grătare, cu tot ce trebuie”, a spus Țuțuianu, pentru TOMIS NEWS.

Până acum, au confirmat prezența următorii producători: Cazino, Nemţeană, bere Sara, bere Zăganu, Ground Zero, Hop Hooligans, Hop Head, Frigiderul 7 Beri, Clinica de Bere; Heineken, Ursus, Albrau Oneşti.

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*