Spread the love

Mici, ruladă, cârnați proaspeți sau afumați ca la bunica acasă, pastramă, crenvurști sau burgeri, toate din carne de curcan, dar și carne de curcan proaspătă găsiți în Piața Griviței și în Piața Tomis III, administrate de RAEDPP Constanța, anunță, luni, reprezentanții Regiei.

CITEȘTE ȘI:

Curcanii sunt crescuți la noi în județ, la fermă în localitatea Poiana, iar prospețimea este cuvântul care definește mica afacere:

„Noi tăiem curcanii astăzi și îi ducem în magazin mâine, așa că, în momentul în care carnea e pe raft, este proaspătă cum nu poate asigura nimeni altcineva. În România intră foarte multă carne de curcan din Ungaria, care până ajunge la Constanța intră prin baze de depozitare”, spun administratorii fermei de la Poiana.

Potrivit RAEDPP, ferma respectă pas cu pas tehnica afumării tradiționale, pentru a obține mezeluri așa cum se făceau odinioară. Ele nu conțin aditivi alimentari, spre deosebire de majoritatea mezelurilor aflate pe rafturile marilor magazine.

„Numeroase școli și grădinițe din Constanța se aprovizionează deja de la ferma de curcani din Poiana, pentru a prepara hrana celor mici. Cumpărați produse din piețe, susțineți producătorii locali!”, au mai precizat reprezentanții RAEDPP.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *