Federația Tinerilor din Constanța: Prefectul, obligat să desemneze o persoană care să controleze activitatea fundației județene pentru tineret

Federația Tinerilor din Constanța anunță câștigarea procesului împotriva prefectului Constanței, victorie ce reprezintă „un prim pas pentru ca tinerii din Constanța să beneficieze de ceea ce le-a aparținut dintotdeauna, dar de ce nu au beneficiat niciodată! Prefectul obligat să respecte legea după 18 ani!”

Vineri, 27 noiembrie a.c, instanța s-a pronunțat asupra desemnării unei persoane care sa evalueze, supravegheze și să controleze activitatea fundației județene pentru tineret Constanța, astfel încât patrimoniul să fie gestionat în interesul tinerilor. Existența comisiei și desemnarea unui membru în cadrul acesteia este importantă pentru funcționarea fundației, întrucât monitorizează activitatea acesteia și felul în care este administrat patrimoniul. După luptele continue ale tinerilor de a soluționa această problemă, prefectul este în sfârșit obligat să respecte legea și să facă un prim demers către normalitate, pentru ca tinerii să fie beneficiarii direcți ai patrimoniului moștenit.

„Monumentul Tineretului, monument cultural și istoric, se află într-o stare jalnică, nefiind întreținut de nimeni și lăsat pradă hoților, iar Casa Tineretului din Mangalia este folosită cu total alte scopuri decât cele destinate, în aceasta desfășurându-se o serie de activități, contrare intereselor tinerilor și legii: cabinete de avocatură și de notariat, o sală de fitness, școală de șoferi etc. Fundația are o activitate clandestină – nu publică conducerea, nu prezintă rapoarte de activitate, refuză să dea orice fel de socoteală tinerilor, organizațiilor de tineret, mass-media etc., acest lucru fiind cauzat de lipsa de implicare a autorităților locale competente – Consiliul Județean Constanța și Instituția Prefectului județului Constanța”, au transmis reprezentanții FTC.

Astfel, Federația Tinerilor din Constanța solicită prefectului Constanței, Silviu-Iulian Coșa, să dea curs hotărârii instanței și să desemneze o persoană în Comisia de evaluare, supraveghere și control a fundației județene pentru tineret. Reprezentanții tinerilor vor continua să facă toate demersurile necesare pentru ca legea să fie respectată, iar tinerii sa primească ceea ce li se cuvine!

„Ne bucurăm să aflăm că, într-un final, nouă, tinerilor constănțeni, ni s-a dat dreptate, fiind cu un pas mai aproape de cea mai importantă victorie- recuperarea patrimoniului UTC de către comunitate, în general, și de către tineri, în special! Acum, se va putea demasca mizeria ascunsă în spatele fundației județene pentru tineret, care este folosită nu pentru interesele tinerilor, ci pentru interesele personale ale celor care o conduc și se îmbogățesc pe seama bogatului patrimoniu al acesteia! Solicităm prefectului să dea curs deciziei instanței și să se poziționeze de partea legii și a tinerilor, ca să putem pune stop hoției!”– Roxana Ioana Șerban, președinte FTC.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *