Federația SANITAS depune listele de revendicări la Instituţia Prefectului în fiecare judeţ din ţară

Reprezentanţii organizaţiilor judeţene din cadrul Federaţiei SANITAS încep luni depunerea listei de revendicări la Instituţia Prefectului fiecărui judeţ din ţară, iar marţi vor picheta timp de două ore sediul Guvernului României, aşa cum s-a întâmplat în ultimele două săptămâni.

Potrivit organizaţiei sindicale, în data de 23 noiembrie va demara acţiunea de strângere de semnături pentru declanşarea conflictului de muncă la nivel naţional, dacă până pe 20 noiembrie 2020, discuţiile cu autorităţile nu se vor concretiza în documente care să detensioneze situaţia în cele două sisteme pe care le reprezintă. De asemenea, sindicaliştii din sănătate solicită, în continuare, tuturor factorilor responsabili care pot contribui la identificarea de soluţii optime pentru revendicările membrilor Sanitas, „să se aşeze la aceeaşi masă” la care, prin negocieri şi discuţii oneste să se reuşească rezolvarea solicitărilor membrilor de sindicat.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *