Făgădău, trimis în judecată de DNA pentru „înstrăinarea unor terenuri” din stațiunea Mamaia

Foștii primari ai Constanței, Radu Mazăre și Decebal Făgădău, au fost deferiți Justiției. Pe rolul Tribunalului Constanța a fost înregistrat, marți, 29 decembrie, dosarul penal 8333/118/2020, având ca obiect „infracțiuni de corupție”, în care fostul edil al Constanței, Radu Ștefan Mazăre are calitate de inculpat, împreună cu Marcela Enache, fost secretar al Consiliului Local Municipal Constanța. Totodată, într-un alt dosar separat, 8332/118/2020, înregistrat pe rolul aceleiași instanțe, apare, tot în calitate de inculpat, și Decebal Făgădău, alături de același fost secretar al Consiliului Local, cercetat pentru fapte de corupție.

În aceste dosare ar fi vorba despre înstrăinarea unor terenuri din stațiunea Mamaia. Momentan, nu a fost sabilit nici un termen în cele două dosare.

COMUNICATUL DNA:


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în două dosare distincte, a următoarelor persoane:

  1. în stare de detenție, a inculpatului MAZĂRE RADU ȘTEFAN, la data faptei primar al municipiului Constanța, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,

și în stare de libertate, a inculpatei ENACHE MARCELA, la data faptei secretar al municipiului Constanța, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,

  1. în stare de libertate, a inculpaților:

FĂGĂDĂU DECEBAL, la data faptei viceprimar cu atribuții de primar al municipiului Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

ENACHE MARCELA, la data faptei secretar al municipiului Constanța, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

În rechizitoriile întocmite, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

  1. În perioada 2007 – 2012, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în calitatea menționată mai sus, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de dispozițiile legale, în sensul că ar fi dispus vânzarea a 10 terenuri din domeniul privat al municipiului Constanța în alte condiții decât prin licitație publică (negociere directă) și fără ca rapoartele de evaluare să fi fost aprobate de Consiliul Local.
    De asemenea, terenurile respective, situate în stațiunea Mamaia, în imediata vecinătate a plajei ori în zone cu un potențial turistic și comercial deosebit (malul Lacului Siutghiol, Parcul Tăbăcăriei, etc.), ar fi fost vândute la prețuri mult diminuate, împrejurare prin care s-ar fi produs patrimoniului municipiului Constanța un prejudiciu în valoare de 1.732.687 euro, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru cumpărători.
    În demersurile sale, edilul ar fi beneficiat de ajutorul inculpatei Enache Marcela, care, în calitate secretar al municipiului Constanța, ar fi contrasemnat o parte dintre documentele care au stat la baza tranzacțiilor respective.
  2. În cursul anului 2015, în aceeași manieră ar fi acționat și inculpații Făgădău Decebal și Enache Marcela, care, în calitățile menționate mai sus, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de dispozițiile legale în legătură cu vânzarea a 3 terenuri din domeniul privat al municipiului Constanța.
    Prin aceste demersuri inculpații ar fi produs patrimoniului municipiului Constanța un prejudiciu în valoare de 133.688 euro, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru cumpărători.

Primăria municipiului Constanța a transmis că se constituie parte civilă în procesul penal cu sumele menționate mai sus.

În cele două cauze au fost dispuse măsuri asigurătorii.
Dosarele au fost trimise spre judecare Tribunalului Constanța cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cele două cauze.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *