Făgădău, la finalul Black Sea Security Forum 2019: „Am preferat ca vocea primarului să scadă, ceea ce este greu pentru un om politic. Am organizat mai multe dezbateri publice în trei ani cât în istoria de 2.500 de ani a orașului”

Ultima zi a conferinței internaționale Black Sea and Balkans Security Forum 2019 a adus, vineri, în dezbatere la Constanța teme ca: dinamica din Orientul Mijlociu și implicațiile pentru regiunea Mării Negre și a Balcanilor, ce lecții pot fi învățate pentru alte regiuni din Europa în urma militarizării Mării Negre sau despre cum o abordare smart poate duce la orașe mai sigure.

CITEȘTE ȘI:

Printre cei care au susținut astăzi prezentări la Forumul regional de securitate se numără domnul George Friedman, fondator al companiei de previziune și analiză geopolitică Geopolitical Futures și al agenției Stratfor, ES Gabriel Leș, Ministrul Apărării Naționale; Patrick Turner, Asistent al Secretarului General al NATO pentru Politici de Apărare; Yehor Bozhok, Ministrul adjunct al Afacerilor Externe al Ucrainei; Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța; gr. Nicolae Ciucă, Șeful Statului Major al Apărării; gr. Claudio Graziano, Șeful Comitetului Militar al Uniunii Europene; lt. gen. (ret.) Ben Hodges, Pershing Chair al CEPA și Maja Bakran Marcich – Comisia Europeană.

De asemenea, primarul Decebal Făgădău a avut o întâlnire cu reprezentantul UNICEF în România, Pieter Bult. Discuțiile s-au axat pe consolidarea relațiilor dintre orașul nostru și cea mai mare organizație mondială dedicată copiilor, pe ideea de șanse egale pentru toți copiii la educație, sănătate și sport. Decebal Făgădău a prezentat invitatului său prioritățile municipiului din punct de vedere social, medical și educațional pentru creșterea, îngrijirea și educarea copiilor din Constanța.

La finalul dezbaterilor, primarul Decebal Făgădău a ținut un discurs:

„Constanța avea la nivel de percepție – și trebuie să fim onești – imaginea unui oraș închis, corupt, monobloc, 0% transparență! (…) A trebuit să schimbăm radical și să venim cu 100% transparență, 100% deschidere și 0% corupție! Astfel încât orice bănuț care se cheltuie, începând din 2016, în municipiul Constanța nu este doar pe site-ul Primăriei, este pe site-ul Ministerului de Finanțe, tocmai pentru a arăta că nu avem nimic de ascuns. Am organizat mai multe dezbateri publice în acești trei ani cât în istoria de 2.500 de ani a orașului, pentru că, dintr-o dată, a trebuit să ne schimbăm mentalitatea și noi, cei din sistemul public și cetățenii și mediul de afaceri. Am dus gradul de îndatorare al orașului (la) sub 2%, tocmai pentru a câștiga încredere în fața instituțiilor financiare. Una este să te duci la bancă sufocat de datorii și să ceri un credit pentru dezvoltare sau chiar și pentru funcționare câteodată și alta este să te duci relaxat și să spui că nu ai neapărat nevoie de bani, ci de un parteneriat, astfel încât obiectivele să fie împărtășite și amândoi să ne ținem de programul de plată. S-au mai întâmplat câteva lucruri importante la Constanța: ușor-ușor, toată lumea a căpătat o voce și am preferat ca vocea primarului să scadă, aproape să dispară, vocea cetățenilor să se audă, ceea ce este greu pentru un om politic, dar este sănătos pentru un oraș. Am crescut Poliția Locală, compania de transport, este greu să schimbi mentalitatea, dar am făcut pași importanți”, a spus primarul Făgădău.

Alături de primarul Constanței, în panel au mai susținut prezentări  Ioana Gheorghiade de la Banca Comercială Română și Marcel Foca, membru al Consiliului Științific al New Strategy Center.

„Black Sea and Balkans Security Forum” este organizat de asociația New Strategy Center, în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța, Universitatea Ovidius și Zona Metropolitană Constanța.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE
error0

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*