Facturile BUBUIE! Niculescu, secretarul de stat al PNL Constanța, afirmație de „geniu”: „Cel mai ieftin MW de energie este cel pe care nu-l consumăm…”

Problema facturilor la gaze și electricitate care au explodat în ultima perioadă provoacă disperare printre consumatorii care s-au trezit cu sume colosale de plată după liberalizarea pieței. Valoarea facturilor a crescut de la o lună la alta chiar și cu 200%. Guvernanții spun că o soluție ar fi aplicarea din această iarnă a legii consumatorului vulnerabil. Mai exact, se vor da ajutoare între 160 și 500 de lei pentru sezonul rece. Beneficiari sunt însă doar românii cu venituri foarte mici. Pentru ceilalți, soluția ar fi să devină mai ponderați atunci când consumă energie electrică, spun oficialii. „Cel mai ieftin megawatt de energie este cel pe care nu-l consumăm” a declarat luni seara, la Digi24, George Niculescu, secretar de stat în Ministerul Energiei.

Dacă ai piață concurențială, prețurile pot să și scadă”, spunea în urmă cu câteva zile premierul Florin Cîțu, el însuși părând să fie luat prin suprindere de scumpirile accelerate. Aș vrea să înțeleg exact ce se întâmplă cu creșterea prețurilor. Am chemat Consiliul Concurenței, pentru că este o diferență foarte mare de la liberalizare, deci pe piață liberă, piață concurențială, și vreau să mă asigur că în România îndeplinim condițiile unei piețe concurențiale”, a declarat premierul Cîțu.

Deocamdată, piața concurențială a adus doar scumpiri, atât ca urmare a unei liberalizări prost făcută, cât și după creșterea prețurilor energiei și a gazelor pe bursă, spun experții. Potrivit Institutului Național de Statistică, tarifele pentru curent și gaze au crescut cu 23, respectiv 20 la sută, din decembrie și până în iulie. Iar tăvălugul scumpirilor nu se va opri prea curând, avertizează experții. Românii se plâng deja că au primit informări potrivit cărora valoarea facturilor crește și cu 200%.

Mergeți pe piața concurențială, liberă, alegeți cea mai bună ofertă. Nu stați pe piața serviciului universal! Primul care e pe listă, mai sunt 2-3 la același preț, este compania noastră, Hidroelectrica, oferă același preț, 0,225 lei pe kWh, faceți contracte!” îndemna ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Eu le recomand oamenilor să-și ia soarta în propriile mâini. În primul rând să încerce să-și optimizeze consumul, adică să nu mai risipească. Să nu mai lase televizoarele în stand-by cand pleacă de acasă și să consume degeaba, să-și izoleze termic locuințele, să-și modernizeze sistemul de iluminat, să-și cumpere becuri cu led, care consumă mai puțin”, sunt sfaturile pe care le dă expertul Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei.

„Dacă aș fi fost eu la ANRE…”

Măsurile de eficiență energetică nu trebuie privite ca fiind ceva rău. Ele sunt peste tot în lume apreciate ca fiind un mod prin care poți să-ți reduci costurile cu utilitățile. Nu este nimic rău în a fi atenți în ceea ce privește consumul ponderat de energie electrică, în sensul în care ne putem reduce facturile în acest sens. Să nu uităm faptul că cel mai ieftin kilowatt sau megawatt de energie nu este nici cel din surse regenerabile, nici cel de pe OPCOM de pe zilele următoare, ci cel mai ieftin megawatt de energie este cel pe care nu-l consumăm”, a declarat luni seara, la Digi24, George Niculescu, secretar de stat în Ministerul Energiei.

Pentru a veni în sprijinul românilor cu venituri mici, grav afectați de scumpiri, guvernanții vor ca legea consumatorului vulnerabil să se aplice nu din toamna anului viitor, ci chiar de la 1 ianuarie sau poate chiar mai devreme. Proiectul de lege, adoptat deja de Senat, prevede acordarea unor ajutoare financiare pentru încălzirea locuinței, cuprinse între 160 și 500 de lei, pentru aproximativ 400 de mii de gospodării. Limita maximă a veniturilor până la care o persoană poate beneficia de ajutoare pentru încălzire este de 810 lei de persoană în cazul familiilor şi 1.445 de lei în cazul persoanelor singure. Pentru a intra în vigoare actul normativ trebuie adoptat și de Camera Deputaților.

Ajutorul pentru încălzirea locuinţei:

– 250 lei lunar pentru gaze naturale
– 500 lei lunar pentru energia electrică
– 160 lei lunar pentru combustibili solizi şi petrolieri

Un român s-a întors din vacanță și a găsit o factură de 3.300 de lei pentru un consum de 4.466 de kWh pentru o lună de zile, în condițiile în care anterior plătea 70-80 de lei pentru 130-140 de kWh.

Vă dați seama că aici este vorba despre o greșeală sau o lipsă de transmitere a indexului pentru o perioadă de timp. S-ar putea să fie vorba de o regularizare, eventual. Aici problema nu este a furnizorului, pentru că măsurarea consumului o face distribuitorul de energie electrică. Practic, citirea contorului o face distribuitorul de energie electrică, iar datele măsurate, consumul înregistrat, se transmite către furnizor, iar acesta întocmește factura”, a explicat la Digi24 George Niculescu, secretar de stat în Ministerul Energiei. În cazul în care un client nu trimite indexul, se face o estimare, dar în funcție de istoricul său de consum, deci un consum de 4.466 de kWh nu s-ar justifica. „Aici este rolul ANRE-ului, care trebuie să verifice situația aceasta. Cei care se ocupă de astfel de probleme și la care telespectatorii dvs pot să sesizeze astfel de probleme sunt cei de la ANRE, care are obligația să verifice aceste sesizări și să treacă la măsuri coercitive, dacă distribuitorul care a trimis spre furnizor astfel de valori nu și-a făcut treaba cum trebuie”, a spus George Niculescu.

El a precizat că termenul legal în care ANRE trebuie să răspundă la sesizări este de maximum 30 de zile. Pe de altă parte, ANRE este o instituție aflată în subordinea Parlamentului, iar Ministerul Energiei nu are pârghii directe prin care să poată să îmbunătățească acest aspect, dar „suntem în contact permanent și putem să transmitem o mai bună aplecare asupra acestei situații. (…) Liberalizarea pieței energiei a început de ceva timp. Practic, am respectat o directivă europeană care ne obliga să facem acest lucru. Piața concurențială, în principiu, dă ocazia consumatorului să-și aleagă cea mai bună ofertă, astfel încât să-și subdimensioneze valoarea facturii de energie electrică. Portarea de la un furnizor la altul se poate face cu aceeași lejeritate cu care ne schimbăm operatorul de telefonie mobilă. Folosind comparatorul de pe site-ul ANRE-ului, putem oricând să ne introducem datele și să vedem cel mai convenabil furnizor de energie, în funcție de consum”, a spus secretarul de stat George Niculescu.

Pe de altă parte, aceste scumpiri reflectă și lipsa de investiții în noi capacități de producție de energie regenerabilă, în condițiile în care Comisia Europeană și-a propus ținte ambițioase pentru producerea de energie verde. În PNRR, sunt alocați 1,6 miliarde de euro în acest sens, pentru producere, dar și preluare de energie alternativă, a explicat George Niculescu, secretar de stat în Ministerul Energiei.

În momentul de față, lucrăm la o modificare legislativă pentru a încuraja investiții de genul instalării unor kit-uri fotovoltaice, prin care practic, prosumatorii cu până în 200 de kW putere instalată, atât agenți economici, cât și consumatori casnici, să poată beneficia de o măsură de compensare cantitativă a producției cu consumul de energie, în sensul în care presiunea de pe sistemul energetic național să fie luată o dată prin scăderea consumului, iar în același timp prin introducerea și injectarea în rețeaua de joasă tensiune a unor cantități de energie care pot suplini nevoile consumatorilor din proximitate. Nu vom compensa valori, ci vom compensa cantități, astfel încât să evităm toate taxele aferente acestor cantități de energie”, a declarat secretarul de stat.

În ceea ce privește stocul de gaze naturale, în momentul de față depozitele interne sunt umplute la 18 la sută din capacitate, procesul va continua și nu avem motive să ne facem griji în ceea ce privește asigurarea cu gaze naturale pentru sezonul rece, a menționat George Niculescu.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

One thought on “Facturile BUBUIE! Niculescu, secretarul de stat al PNL Constanța, afirmație de „geniu”: „Cel mai ieftin MW de energie este cel pe care nu-l consumăm…”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *