EXPLOZII în subteran pe o stradă din Constanța: Focul a ieșit din pământ la aproximativ doi metri de un bloc

Mai multe explozii au avut loc în subteran pe o stradă din municipiul Constanţa, cel mai probabil din cauza unor acumulări de gaze, iar în zona respectivă iese foc din pământ la aproximativ doi metri de un bloc. Pompierii s-au deplasat la faţa locului. Nicio persoană nu a solicitat asistenţa medicală.

aurora 1

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, pompierii au primit sâmbătă, patru apeluri la 112 care anunţau explozii în subteran, în zona Far din municipiul Constanţa. De asemenea, oamenii au anunţat că iese fum din pământ. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de la Detaşamentul Port, iar în momentul când echipele de intervenţie au ajuns în zonă ardea cu flacără din pământ, la aproximativ doi metri de un bloc. Cel mai probabil din cauza unor acumulări de gaze în subteran s-ar fi produs exploziile şi apoi incendiul, au precizat reprezentanţii ISU Dobrogea.

Conform Serviciului de Ambulanţă Judeţean, pe strada respectivă nu au existat persoane care să solicite asistenţă medicală. De asemenea, în zona respectivă se deplasează o echipă a furnizorului de gaze naturale.

aurora1
DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *