Site icon TOMIS NEWS

Explozie de nemulțumiri în țară: Protestele lovesc în Guvernul Bolojan – Sindicaliști din sănătate, Poliție, învățământ, în stradă, inclusiv la Constanța

IMG 20250827 WA0005

Protestele față de măsurile de austeritate și reformele pregătite de Guvernul Bolojan continuă să zguduie România, afectând toate sectoarele cheie: sănătate, învățământ, justiție și administrație publică.

La Constanța, aproximativ 300 de persoane au protestat astăzi în fața Prefecturii, alături de reprezentanți ai Sindicatului Sanitas, Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, ANCMRR MApN și CNSLR Frăția. S-au alăturat și membri ai sectorului privat, numărul total de participanți ajungând la aproximativ 1.000. Protestatarii au cerut salarii decente, pensii corecte, respect din partea guvernanților și deblocarea posturilor în sănătate și asistență socială. Acțiunea a fost însoțită de zgomot de vuvuzele și fluiere, pentru a atrage atenția autorităților.

Manea Nicolae, prim-vicepreședinte al CNSLR Frăția și președinte al Sanitas Constanța, a declarat: „Vrem să transmitem un semnal clar reprezentanților guvernului. Toate legile adoptate până acum nu au fost negociate real cu partenerii sociali. Suntem obligați să fim parte activă în aceste decizii, mai ales că suntem cei care suportă efectele măsurilor.”

Subprefectul Șenol Ali, alături de colegi din Instituția Prefectului, a avut o întâlnire, în urmă cu puțin timp, cu reprezentanții CNS Cartel ALFA, CNSLR Frăția, Confederației Sindicatelor Democratice din România și ai Confederației Sindicatelor Naționale Meridian. A fost înregistrat la Instituția Prefectului-Județul Constanța un memoriu cu revendicările acestora, memoriu ce va fi înaintat către Guvernul României.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version