Exerciţiu NATO la Marea Neagră: Avioanele F-16 româneşti au simulat o luptă aeriană cu F-16-uri elene

Avioane F-16 româneşti au simulat o luptă aeriană cu avioane F-16 ale forţelor aeriene elene, în timp ce alte aeronave F-16 turceşti au simulat un atac asupra navelor NATO, în cadrul unui exerciţiu desfăşurat de Alianţa Nord-Atlantică în largul coastelor României, informează Comandamentul Aerian Aliat (comanda centrală a forţelor aeriene NATO).

După ce iniţial avioanele F-16 turceşti au simulat atacuri asupra navelor NATO, avioanele F-16 elene şi româneşti, într-un exerciţiu separat, au realizat un atrenament similar, în care avioanele greceşti au atacat nave, care au ripostat în comun cu avioanele româneşti. Ulterior, avioanele elene şi cele româneşti s-au angajat în lupte aeriene simulate”, conform unui comunicat al comandamentului aerian aliat.

În executarea acestui exercițiu a fost inclusă și interceptarea unei aeronave «țintă», reprezentată de un avion de transport C–27J Spartan din dotarea Forţelor Aeriene Române, care a evoluat pe traiectul Baza 90 Aeriană Otopeni – Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, de către aeronave F16 Fighting Falcon aparţinând Forţelor Aeriene Române şi, ulterior, de aeronave F16 aparținând Forțelor Aeriene Elene”, informează Forţele Aeriene Române.

Întreaga operaţiune a fost coordonată de către un avion AWACS (de supraveghere radar) al NATO, care a participat la exerciţiu. La manevrele militare ale Alianţei au participat, în total, avioane ale forţelor aeriene turceşti, elene şi române, un avion AWACS, un avion C-27, o aeronavă de patrulare aeriană a Turciei, fregata italiană Fasan, fregata română Regina Maria şi fregata turcă Barbaros. Cele trei fregate vor lua parte în următoarele zile la exerciţiul Sea Breeze 2021, unul dintre cele mai mari exerciţii navale ale SUA şi NATO în Marea Neagră.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *