Site icon TOMIS NEWS

Eveniment destinat inovării în pescuit și acvacultură, turism maritim și costier, organizat de Rețeaua Universităților de la Marea Neagră

eforie plaja litoral

La data de 29 Februarie, 2024, Rețeaua Universităților de la Marea Neagră, în colaborare cu Facultatea de Științe ale Naturii din cadrul Universității Ovidius din Constanța, organizează evenimentul de brokeraj pentru sprijinirea inovării în domeniul activităților legate de pescuit și acvacultură, turism maritim și costier și transport maritim. Evenimentul este organizat sub egida proiectului 4BIZ- Accelerarea Afacerilor din Domeniul Economiei Albastre în Zona Mării Negre”  

Evenimentul va cuprinde sesiuni plenare dedicate unor teme de larg interes din domeniile menționate, dezbateri și schimburi de bune practici, precum și sesiuni de inițiere de parteneriate de tip B2B și B2A. Programul evenimentului se va derula între orele 09.30 – 16.00, la sediul Facultății de Științe ale Naturii din Campusul Universității Ovidius din Constanța, Corp B, sala P23.

Participarea la eveniment nu implică taxe sau costuri. La eveniment vor participa studenți, tineri antreprenori, specialiști, cadre didactice și cercetători din România, Georgia, Turcia, Bulgaria, Grecia și Ucraina.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version