EUROSTAT România, pe ULTIMUL loc în UE la consumul de fructe și legume

În 2019, una din trei persoane (33%) din UE a declarat că nu consumă fructe sau legume zilnic și doar 12% din populația Uniunii a afirmat că a consumat zilnic cele 5 porții recomandate sau mai multe,  arată datele publicate marți de Eurostat. În medie, peste jumătate din populația UE (55%) a declarat că a consumat între una și patru porții de fructe și legume zilnic. Dintre statele membre UE, cel mai mare consum zilnic de fructe și legume a fost raportat în Irlanda (33%), Olanda (30%), Danemarca (23%) și Franța (20%).

Cel mai mic aport zilnic a fost constatat în România, unde doar 2% din populație a consumat cel puțin 5 porții de fructe și legume, urmată de Bulgaria și Slovenia (ambele cu 5%) și Austria (6%).

Potrivit Eurostat, consumul zilnic de fructe și legume este mai mare în rândul femeilor decât cel al bărbaților: în medie, 58% dintre femei au declarat că mănâncă între 1 și 4 porții, față de 51% dintre bărbați. Același lucru a fost valabil și pentru un consum zilnic de 5 porții sau mai mult (15% față de 10%). De asemenea, sondajul a arătat că 39% dintre bărbații din UE au declarat că nu consumă deloc fructe și legume, față de 27% dintre femei.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *