EUROSTAT: Deficitul bugetar, printre cele mai MARI din UE! Cîțu: „A crescut după ce NU am mai fost EU premier!”

Deficitul guvernamental, conform datelor ajustate sezonier, s-a situat în trimestrul trei din 2021 la 4% din PIB în zona euro şi la 3,7% din PIB în Uniunea Europeană, iar Malta, Spania şi România sunt ţările cu cel mai ridicat nivel, arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat). În perioada iulie-septembrie 2021, s-au înregistrat în statele membre UE scăderi semnificative ale deficitelor, comparativ cu trimestrul doi din 2021, dar deficitele rămân la un nivel ridicat faţă de perioada de dinaintea pandemiei. În trimestrul trei din 2021, aproape toate statele membre UE au continuat să înregistreze deficit guvernamental, excepţia fiind Danemarca.

În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile date, cel mai ridicat deficit guvernamental în trimestrul trei din 2021 s-a înregistrat în Malta (8,1% din PIB), Spania (7,3% din PIB) şi România (7,1% din PIB, faţă de 9,4% din PIB în trimestrul trei din 2020, 7,4% din PIB în trimestrul doi din 2021 şi 8% din PIB în primul trimestru din 2021). În UE, veniturile guvernamentale totale s-au situat la 46,5% din PIB în trimestrul trei din 2021, stabile comparativ cu precedentele trei luni, în timp ce cheltuielile guvernamentale totale s-au situat la 50,2% din PIB, o scădere comparativ cu 52,3% din PIB în trimestrul precedent.

Fostul premier Florin Cîţu a susţinut vineri, la Alba Iulia, că dacă în ultima lună a anului trecut ar fi rămas la guvernare, deficitul bugetar nu ar fi fost mai mare de 5%. Întrebat într-o conferinţă de presă cum comentează faptul că, potrivit datelor publicate vineri de către Oficiul European de Statistică, România (7,1% din PIB) se numără, alături de Malta (8,1% din PIB) şi Spania (7,3% din PIB), printre ţările cu cel mai ridicat nivel al deficitului guvernamental în trimestrul trei din 2021, Florin Cîţu a răspuns că atunci când a plecat de la guvernare deficitul era de 4%.

„România a avut în anul trecut, în 2021, cea mai mare creştere din Uniunea Europeană şi a redus deficitul bugetar de la 10% aproape în 2020 spre 7%. Acum eu vă spun că atunci când am plecat de la guvernare, deficitul bugetar era de 4%, deci după 11 luni, un deficit bugetar de 4%. Acum, dacă în ultima lună rămâneam la guvernare, nu cred că mergea mai mare deficitul de 5%. Sper că nu s-a dus spre 7, că asta ar însemna ca în ultima lună să avem un deficit de trei procente, să crească într-o singură lună. Să ştiţi că toate sunt legate. Dacă începi să cheltuieşti fără să investeşti, te îndrepţi direct către un eşec”, a susţinut fostul premier.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.