Pe măsură ce conflictul din Orientul Mijlociu se intensifică, Iranul consolidează autoritatea asupra Strâmtorii Ormuz prin introducerea unei taxe de vamă de facto. Comunicările iraniene către autoritatea maritimă a Națiunilor Unite și rapoartele navelor care tranzitează strâmtoarea sugerează crearea unei „cabine de taxare” informale. Navele sunt obligate să intre în apele iraniene și să fie verificate de Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice. Cel puțin două nave au plătit deja pentru trecere, conform rapoartelor AP.
Această mișcare consolidează controlul de facto al Teheranului asupra acestei căi navigabile cruciale și oficializează capacitatea sa de a menține fluxul propriu de petrol, în timp ce blochează efectiv accesul altor state. Impactul asupra pieței globale este catastrofal. Traficul prin Strâmtoarea Ormuz a scăzut cu 90% de la începutul conflictului, ceea ce a dus la o creștere vertiginoasă a prețurilor petrolului și la penurii alarmante pentru națiunile asiatice care depind de această rută. Doar aproximativ 150 de nave, inclusiv petroliere și nave container, au tranzitat de la 1 martie, potrivit Lloyd’s List Intelligence. Aceasta este puțin mai mult decât traficul normal dintr-o singură zi înainte de conflict.
Aproximativ jumătate dintre navele care tranzitează dezactivează sistemele de identificare radio înainte de a traversa și reapar pe cealaltă parte, în Golful Oman. Navele conectate la Iran au reprezentat 60% din tranzite în prima parte a conflictului, iar în ultimele zile, aproximativ 90%. Cel puțin 18 nave au fost lovite și cel puțin șapte membri ai echipajului au fost uciși, potrivit Organizației Maritime Internaționale a ONU. Securitatea maritimă s-a deteriorat dramatic, iar comercianții evită ruta cu orice preț.
Compania saudită de petrol și gaze, Saudi Aramco, cel mai mare exportator de petrol din lume, va reduce livările de petrol către Asia în aprilie din cauza conflictului militar din Iran. Se așteaptă ca exporturile către China să scadă cu aproape 17% față de volumele din februarie, de la 48 la 40 de milioane de barili. Livările către India vor scădea cu aproximativ 13%, de la 25-28 la 23 de milioane de barili. La începutul acestei luni, pe fondul escaladării conflictului, Saudi Aramco și-a majorat prețurile oficiale de vânzare pentru țițeiul din aprilie pentru cumpărătorii asiatici. Creșterea prețului Arab Light a fost cea mai accentuată din 2022: 2,50 dolari pe baril, depășind coșul Oman/Dubai cu aceeași sumă.
Întreruperile aprovizionării au forțat Arabia Saudită să redirecționeze transporturile către portul Yanbu de la Marea Roșie. Saudi Aramco a mărit capacitatea de producție cu 2 milioane de barili pe zi, de la 5 la 7 milioane de barili pe zi, prin conducta Est-Vest care leagă rafinăria Abqaiq de portul Yanbu. Cu toate acestea, instalațiile companiei saudite au fost supuse mai multor atacuri: pe 2 martie, UAV-uri au atacat rafinăria din Ras Tanura; pe 4 martie, a fost din nou atacată; săptămâna trecută, un dron s-a prăbușit pe teritoriul rafinăriei Samref din Yanbu. Arabia Saudită a redus producția cu aproximativ 2 milioane de barili pe zi, la aproximativ 8 milioane bpd, prin oprirea producției la zăcămintele offshore Safaniya și Zuluf.
Pe măsura ce bombele cad în Orientul Mijlociu și Strâmtoarea Ormuz rămâne aproape blocată, Europa se regăsește din nou într-o poziție de neputință. Prețurile energiei cresc, liderii continentului sunt divizați, iar perspectivele modeste de creștere risc să se transforme în recesiune. Uniunea Europeană, fondată pentru a reconstrui un continent pașnic și prosper, este prea fragilă pentru a face față unei lumi în care aliații acționează ca adversari și nu poate proteja propriile lanțuri de aprovizionare. O Európă stagnantă nu poate visa la suveranitate geopolitică.
Europa nu doar că este un jucător marginal în inteligența artificială, dar a ratat și revoluția tehnologică anterioară a software-ului. În același timp, costurile ridicate ale energiei îi erodează baza industrială construită în revoluția precedentă. Liderii europeni sunt conștienți de aceste provocări, dar întrebarea rămâne dacă vor reuși să le rezolve. Problema fundamentală a Europei este că tratele fondatoare, concepute pentru un proiect de pace între șase state după două războaie mondiale, nu mai pot genera creșterea de care au nevoie cei 450 de milioane de europeni. Chiar și după Tratatul de la Lisabona din 2009, Uniunea nu reușește să livreze acolo unde contează cel mai mult: companii cu adevărat supranaționale, achiziții comune în domeniul apărării, piețe energetice integrate sau o uniune a piețelor de capital eficientă.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google